Doi suspecţi au fost arestaţi în ancheta privind uciderea unui român în Irlanda

Doi suspecţi, cel mai probabil români, au fost arestaţi în cazul românului ucis în Irlanda, informează ziarul The Irish Times, în ediţia online.
Romania TV
15 oct. 2012, 09:16
Doi suspecţi au fost arestaţi în ancheta privind uciderea unui român în Irlanda

Doi bărbaţi, cu vârste de 30 şi 40 de ani, au fost arestaţi în cursul nopţii de duminică spre luni.

Un imigrant român a fost înjunghiat şi a murit sub privirile partenerei sale, la doar câteva zile după ce a sosit în Irlanda.

Constel Creţu, în vârstă de 44 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat de trei ori în piept, în timpul unui atac. Acesta se afla sâmbătă seara târziu împreună cu partenera sa într-un apartament de pe Connolly Street, la Cavan. Victima a fost atacată de către doi bărbaţi, după ce au pătruns cu forţa în apartament, potrivit publicaţiei britanice The Sun.

O ipoteză investigată de către poliţia irlandeză este cea potrivit căreia românul a fost ucis în cadrul unei reglări de conturi între grupări infracţionale din România. Costel şi partenera sa sosiseră în Irlanda marţi, în căutarea unui loc de muncă, precizează publicaţia. „Fata se află într-o stare groaznică şi nu poate crede ceea ce s-a întâmplat”, a declarat o sursă pentru The Sun. „Ea era în apartament când el a fost atacat, iar cine a făcut acest lucru era hotărât să îl ucidă”, a adăugat sursa citată.

Potrivit tabloidului britanic, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost arestat duminică seara în legătură cu această crimă şi este reţinut la sediul poliţiei din Cavan. Poliţia solicită ajutorul unor eventuali martori.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT