BĂTAIE între medici, la un spital din Buzău, chiar în faţa pacienţilor

Doi medici, Monica Ștefan (medic Secția Urgențe) și George Mâncu (medic de familie şi stagiar neurologie), de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Buzău s-au luat la bătaie sâmbătă, chiar în faţa unor pacienţi.
Romania TV
15 oct. 2012, 11:44
BĂTAIE între medici, la un spital din Buzău, chiar în faţa pacienţilor

Martorii spun că tot scandalul a început din cauza faptului că George Mâncu, rezident la neurologie, i s-a adresat medicului Monica Ştefan, care în acel moment vorbea la telefon, să consulte un pacient internat. Iritată de faptul că stagiarul şi-a permis să o deranjeze, Monica Ştefan i-a răspuns acestuia adresându-i injurii, astfel că cei doi s-au luat la bătaie, s-au păruit şi s-au tăvălit pe jos.

În urma loviturilor, medicul Monica Ştefan a scos certificat medico-legal, deoarece s-a ales cu urechea rănită şi cu cercelul smuls, scrie newsbuzau.ro.

„Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul şi în funcţie de rezultatele anchetei vom lua măsurile ce se impun. Ancheta se va finaliza în două zile”, a declarat, la România TV, Adriana Bratosin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Jenant! Radu Miruță, ministrul Transporturilor, a stârnit indignare la evenimentul TAROM dedicat marelui antrenor român: nimic despre Mircea Lucescu!
Capital.ro
Anvelopa care pare nouă poate avea, de fapt, câțiva ani. Detaliul ascuns pe cauciuc
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului