Se pregătesc funeralii naţionale în familia regală. Regina Mamă Elena va fi adusă în România

România se pregătește de un eveniment special, în această toamnă. Familia regală negociază cu autoritățile din Elveția pentru a repatria osemintele Reginei Mamă Elena, care vor fi depuse la Curtea de Argeș, alături de fiul său, Regele Mihai.
Iulian Tudor
03 sept. 2019, 05:46
Se pregătesc funeralii naţionale în familia regală. Regina Mamă Elena va fi adusă în România

Familia Regală dorește să aducă osemintele Reginei Mame Elena din Elvetia, în 19 Octombrie, anul acesta, scrie stiri-tvr.ro. Vor fi funeralii naționale. Regina Mamă Elena va fi înmormântată la Curtea de Argeș, alături de fiul Majestății Sale, Regele Mihai, informează TVR.

Citeşte şi Regele Carol al II-lea, reînhumat în necropola regală de la Curtea de Argeş VIDEO

Prinţesă a Greciei şi a Danemarcei, Elena s-a căsătorit cu Principele Moştenitor Carol al II lea în 1921 şi l-a născut pe Mihai. Căsnicia Elenei şi a lui Carol al II-lea a fost o speranţă pentru dinastia română, dar s-a năruit în 1925, când Carol a renunţat la prerogativele sale regale pentru a rămâne în străinătate cu amanta.

Principesa Elena s-a ocupat de educaţia fiului său, care a devenit rege la 5 ani şi 8 luni, după moartea Regelui Ferdinand.

În timpul primei domnii a Regelui Mihai, Elena a divorțat de Carol, la presiunile pe care le-a făcut acesta din străinătate. În 1930, odată cu reîntoarcerea lui Carol, românii visau să-i încoroneze la Alba Iulia, ca pe Regii Ferdinand şi Maria. Însă Carol al II-lea a obligat-o pe principesa Elena să părăsească România.

I-a permis să își vadă fiul doar două luni pe an. Principesa Elena s-a stabilit la Florența. După înlăturarea lui Carol al II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară şi i-a dat titlul de Regină Mamă și apelativul „Majestate”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT