LEGEA PENSIILOR. Formula de calcul se modifică. Apare un element nou care afectează toate pensiile

În noua formulă de calcul a pensiilor, care se va aplica începând din toamna anului 2021, se introduce punctul de referință, cu o valoare de 75 de lei la data intrării în vigoare a noilor reguli.
Filip Stan
06 sept. 2019, 03:28
LEGEA PENSIILOR. Formula de calcul se modifică. Apare un element nou care afectează toate pensiile

„Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință”, precizează Legea pensiilor, semnată recent de președintele Klaus Iohhanis și publicată în Monitorul Oficia 

Ce pensionari riscă să rămână fără pensii. Legea care declanşează cutremurul în sistem  

Ce înseamnă însă acest punct de referință. Conform aceluiași document, el va reprezenta raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară (adică 25). Oricum, la 1 septembrie 2021, punctul de referință va avea valoarea de 75 de lei, urmând ca, din 2022, să fie indexat, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

„Numărul total de puncte realizate de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”, prevede noua Lege a pensiilor.

În legătură cu cei care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar al acestor asigurați se va corecta cu raportul dintre cota de contribuție la asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii din care se va deduce cota de contribuție de la privat și cota de contribuție prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Aceeași chestiune este prevăzută însă și în actuala lege a pensiilor.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, mesaj din doar 3 cuvinte. Ce a dorit să transmită, de fapt, fiul lui Ion Țiriac
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Pensionarii ar putea primi cu până la 480 de lei în plus de la 1 ianuarie. Care e condiția
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți