Preşedintele PMP cere ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai fie amânată

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că PMP solicită să nu se mai amâne alegerea primarilor în două tururi de scrutin, mai ales că există în Parlament o astfel de iniţiativă.
Romania TV
07 sept. 2019, 12:47
Preşedintele PMP cere ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai fie amânată

Tomac spune că la nivel parlamentar a fost creată o comisie care să se ocupe de votul din diaspora, iar această comisie ar trebui să se preocupe şi de alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Cerem ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai fie amânată. Există o iniţiativă. Urmărim să finalizam acest proces. Legea a fost pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. A fost creată o comisie electorală şi credem că această comisie trebuie de urgenţă să amendeze legea alegerilor electorale şi să introducă alegerea primarilor în două tururi. Am discutat cu PNL, USR şi ALDE şi având în vedere că PSD nu mai are majoritate, credem că s-au întrunit toate condiţiile pentru a da un vot în Camera Deputaţilor la proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi”, a declarat Tomac.

Liderul PMP a spus că nu există, nici până la ora actuală, o hartă a secţiilor de vot din străinătate, având în vedere că cinci milioane de români muncesc în ţări din Uniunea Europeană.

„Vreau să trag un semnal de alarmă despre cum sunt pregătite prezidenţialele. Este inaceptabil că până la această oră nu există o hartă cu secţiile de vot din străinătate. Cinci milioane de români care se află la muncă în UE vor vota. Este o cifră uraşă şi Guvernul are responsabilitatea de a trata cu responsabilitate aceste alegeri. Este absolut necesar ca Dăncilă să înţeleagă că functiile Guvernului nu sunt ale PSD, ci ale statului român. Este de nepermis ca un număr important de cetăţeni să se trezească în situaţia de a aştepta ore întregi la coadă. Apelul nostru e de maximă responsabilitate şi cerem o hartă a tuturor secţiilor de vot care vor fi înfiinţate suplimentar”, a mai declarat Tomac.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Legenda Stelei, premoniție după ce Laurențiu Reghecampf a revenit la FCSB: „Nu poate!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte