Senatul a respins proiectul lui Florin Iordache, care stabileşte termen pentru sesizarea CCR

Senatul a respins, luni, în calitate de Cameră decizională, prin reluarea votului din 7 mai, propunerea legislativă iniţiată de social-democratul Florin Iordache privind instituirea unui termen de cel mult 15 zile în care hotărârile Parlamentului pot fi contestate la Curtea Constituţională.
Filip Stan
16 sept. 2019, 15:54
Senatul a respins proiectul lui Florin Iordache, care stabileşte termen pentru sesizarea CCR

S-au înregistrat 64 de voturi ”pentru”, 27 ”împotrivă” şi 7 senatori nu au votat, număr insuficient de voturi favorabile pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic (69).

Iniţiativa a fost votată şi respinsă în 7 mai, dar grupul PSD a solicitat reluarea votului pentru că plenul nu era în cvorum, a explicat luni preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care a şi condus şedinţa de plen.

Actul normativ a fost înscris de atunci de mai multe ori pe ordinea de zi a plenului, iar Opoziţia, de fiecare dată, a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi. Luni, propunerea de retragere de pe ordinea de zi a fost supusă votului şi a fost respinsă.

„Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial”, prevede proiectul.

În prezent, în Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în procedura jurisdicţională a controlului constituţionalităţii actelor Parlamentului nu este stabilit un termen în care cei îndrituiţi să sesizeze CCR să îşi poată exercita acest drept.

Conform proiectului adoptat de Camera Deputaţilor şi respins de Senat, Curtea asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, regulamentelor Parlamentului, hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, precum şi a ordonanţelor Guvernului.

Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează: se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere, ale unui grup parlamentar sau unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Potrivit proiectului, sesizarea CCR asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii şi se aduce la cunoştinţă Camerei al cărei regulament sau hotărâre au fost dezbătute. Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului sau hotărârii criticate, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament sau hotărâre declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice, mai prevede proiectul. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Bălțățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
PSD analizează opțiunile pentru o nouă majoritate după votul privind Guvernul Mureșan. Negrescu: Poate UDMR își va schimba poziționarea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte