Congresul PPE: Leşinuri, violenţă, proteste şi fete sexy la Palatul Parlamentului

Capitala a fost miercuri sub asediu, deoarece găzduieşte Congresul Partidului Popular European. 16 şefi de stat şi de guvern şi peste 2.000 de delegaţi ai popularilor europeni au fost miercuri la București. La Palatul Parlamentului au fost şi câteva momente mai tensionate: o tânără din staff-ul PPE a leşinat la intrarea în una dintre săli, un jurnalist a fost evacuat de agenţii de pază, iar o serie de proteste au loc atât pe holurile instituţiei, cât şi la porţi.
Romania TV
17 oct. 2012, 05:49
Congresul PPE: Leşinuri, violenţă, proteste şi fete sexy la Palatul Parlamentului

UPDATE 21.00 Cancelarul german Angela Merkel s-a interesat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, asupra nivelului de reprezentare a României la reuniunile Consiliului European, şeful statului răspunzând prin menţionarea celor două decizii ale CC în acest sens.

UPDATE 17.15 Traian Băsescu a ajuns la Palatul Parlamentului.

UPDATE 16.50 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a ajuns la Bucureşti.

UPDATE 16.10 Jose Manuel Barosso a ajuns la Palatul Victoria pentur întrevederea cu premierul Victor Ponta.

UPDATE 16.00 Şeful CE, Jose Manuel Barroso, a sosit pe Aeroportul Otopeni.

UPDATE 14.30 În faţa Palatului Parlamentului s-au adunat câteva zeci de protestatari, care au bannere cu mesaje pentru liderii europeni veniţi la Congresul PPE. Unul dintre mesaje este scris în limba germană şi este, cel mai probabil, adresat cancelarului Angela Merkel, care va participa la sesiunea de după-amiază a congresului: „Alte Schlampe geh Heim!” (Căţea bătrână, pleacă acasă!, în traducere – n.r.). Printre protestatari se numără şi şi Briana Caragea. „Au venit cu un motiv foarte clar în România. Pentru că ştiau că nu vor ieşi foarte mulţi oameni în stradă. La Berlin, Paris ar fi ieşit zeci de mii de oameni în stradă„, a spus, extrem de iritată, Briana Caragea.

UPDATE 13.30 Participanţii la Congresul PPE iau masa de prânz în cadru festiv, la Palatul Bragadiru, în acest interval lucrările fiind întrerupte. Din meniu fac parte delicatese precum raţă cu sos de portocale, caviar, dar şi şampanie. Localul a fost ales de democrat-liberali.

UPDATE 12.06 Senatorul PSD Ioan Ghişe protestează simbolic pe holurile Palatului Parlamentului, purtând un tricou alb, pe care sunt imprimate următoarele mesaje: „7.403.836 Romanians Dismissed Băsescu”, pe faţă, şi „The people are sovereign”, pe spate.

UPDATE 11.50 Câteva persoane s-au adunat în faţa Palatului Parlamentului chiar în ziua în care acolo se desfăşoară congresul PPE. Aceştia au mesaje în limba engleză prin care speră să atragă atenţia liderilor europeni asupra nemulţumirilor lor. VEZI GALERIA VIDEO

UPDATE 11.46 Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, în discursul de la deschiderea lucrărilor Congresului PPE, că societatea din România dă semne de oboseală pe fondul crizei economice şi crizei morale, iar alegerile parlamentare din 9 decembrie vor fi cele mai grele din ultimii 23 de ani.

UPDATE 11.00 Un jurnalist a fost evacuat de oamenii de ordine, după ce a încercat să o filmeze pe tânăra leşinată.

UPDATE 10.50 Aceeaşi femeie care a leşinat în jur de ora 10.00 primeşte din nou îngrijiri medicale. Ea a leşinat pentru a doua oară într-o singură oră. Tânăra a ţinut morţiş să-şi continue activitatea, dar se pare că acest lucru nu va mai fi posibil, medicii fiind destul de îngrijoraţi pentru ea.

UPDATE 10.10 O persoană a leşinat la întâlnirea liderilor UE. Este vorba despre o tânără din staff-ul PPE, care primea invitaţii la intrarea în una dintre săli. Un echipaj SMURD a intervenit de urgenţă pentru a-i acorda îngrijiri, iar tânăra şi-a revenit şi şi-a reluat în primire rolul. La Palatul Parlamentului sunt o mulţime de echipaje SMURD, în condiţiile în care vorbim despre un eveniment foarte important.

UPDATE 10.00 Jurnaliştii acreditaţi la Congresul PPE, care are loc la Palatul Parlamentului, nu au primit la intrarea în sala de presă niciun program al evenimentului. Totodată, plasmele pe care ar fi trebuit să fie transmise discursurile din cadrul evenimentului au pornit mult mai târziu decât ar fi trebuit, în condiţiile în care în sala IC Brătianu au fost deja câteva discursuri.

UPDATE 10.20 Jurnaliştii străini au fost şi ei surprinşi că nu s-au împărţit mape de presă, cu toate că este vorba despre un eveniment foarte important, la care participă lideri de marcă din peisajul european.

Lucrările Congresului PPE au început, miercuri dimineaţă, la Parlament, cu discursuri de deschidere ale preşedintelui partidului, Wilfried Martens, şi liderului grupului PPE, Joseph Daul, precum şi de bun-venit ale liderilor PDL Vasile Blaga şi Theodor Stolojan şi preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor.

Congresul PPE de la Bucureşti are toate şansele să rămână în istorie sub numele de Congres al celei de-a doua Unificări Europene. Pentru noi, Popularii europeni, unificarea deplină a Europei nu e o ambiţie goală. Unificarea trebuie să ducă la o Europă mai puternică, mai competitivă şi mai bună pentru cetăţenii ei. În Europa pe care o pregăteşte proiectul popular nu vor mai fi posibile şi nu vor mai fi admise derapajele bugetare, aventurile economice şi neglijarea normelor democratice„, a afirmat Blaga, în discursul său.

Lucrările Congresului popularilor europeni continuă cu un seminar despre creşterea economică şi incluziunea socială, la care vor participa comisari europeni precum Antonio Tajani – Industrie şi Antreprenoriat, Dacian Cioloş – Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Michel Barnier – Piaţă Internă şi Servicii, Johannes Hahn – Dezvoltare Regională.

În cea de-a doua parte a zilei sunt programate intervenţiile cancelarului german Angela Merkel, preşedintelui CE Jose Manuel Barroso, dar şi a preşedintelui Traian Băsescu.

De asemenea, vor mai interveni preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele APCE Jean-Claude Mignon, premierul spaniol Mariano Rajoy, premierul polonez Donald Tusk, dar şi premierul moldovean Vlad Filat.

Liderii de marcă ai Europei, care l-au susţinut pe Traian Băsescu în timpul suspendării, vin la Bucureşti pentru a lua parte la congresul popularilor europeni. Presa centrală scrisă că însuși președintele României i-a sunat pe cei mai importanți oameni ai Uniunii Europene pentru a se asigura că vor sosi la eveniment.

USL îl acuză pe Traian Băsescu că încalcă legea participând la congresul liderilor europeni. Mai mult, liderii care au sosit deja în țară marţi seară au fost întâmpinați cu proteste. Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a fost cea care i-a întâmpinat pe primii oficiali europeni veniţi în România pentru Congresul PPE de miercuri.

Premierul Victor Ponta susţine că preşedintele Băsescu va încălca din nou Constituţia participând, în calitate de preşedinte al României, la Congresul Partidului Popular European (PPE), pentru că şeful statului nu poate face politică şi implicit nu poate participa la manifestări ale unui partid politic, potrivit Mediafax.

Printre participanţii la congresul PPE se numără Angela Merkel, Jose Manuel Barroso şi Viviane Reding. Protocolul cere ca ei să nu vină toţi odată, vor avea avioane la ore diferite şi vor fi cazaţi în 6 hoteluri din Bucureşti.

Printre principalele elemente ale Congresului de la Bucureşti, care va avea loc miercuri şi joi, se numără alegerea celor 10 vicepreşedinţi ai PPE dintre cei 14 candidaţi, în condiţiile în care Wilfried Martens e unicul candidat la preşedinţia PPE, precum şi lansarea procedurii de selecţie a candidatului popular la preşedinţia CE după 2014.

Anca Boagiu, vicepreşedinte al PDL, candidează pentru o funcţie de vice şi în cadrul PPE.

De asemenea, la Bucureşti va fi lansat şi un nou manifest al PPE, document în care sunt trasate liniile directoare pentru activitatea formaţiunii europene, manifestul precedent datând de acum 20 de ani, de la congresul de la Atena din 1992, informează Mediafax.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Alimentele care pot ține cancerul la distanță. Cum arată meniul zilnic al unui medic oncolog
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după un accident în lanţ pentru a nu plăti despăgubire? RCA-ul nu decontează altfel
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Începe tranziția către euro. Comercianții, obligați să afișeze prețurile în două monede
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Ultima oră! Jean Vlădoiu a făcut infarct! În ce stare se află fostul jucător de la Dinamo și Steaua
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică