Viorica Dăncilă: O să merg cu remanierea în Parlament, după votul moţiunii de cenzură

Premierul Viorica Dăncilă a declarat la România TV că va merge cu remanierea Guvernului în Parlament, după votul moţiunii de cenzură. Până atunci, Viorica Dăncilă aşteaptă ca preşedintele Iohannis să pună în aplicare decizia CCR.
Filip Stan
03 oct. 2019, 18:50
Viorica Dăncilă: O să merg cu remanierea în Parlament, după votul moţiunii de cenzură

„Deciziile CCR sunt obligatorii începând cu şeful statului pana la cetatenaul de rand. Normal ar fi fost ca presedintele sa ia decizia revocarii dupa ce a aparut motivarea CCR. În motivarea Curţii Constituţionale exista termenul imediat. Preşedintele trebuie sa fie un model, daca el nu respecta Constitutia cum putem sa le cerem celorlalti sa o respecte.

Sper ca oamenii sa vada si sa sanctioneze acest comportament. „Eu cred că toate acestea pot merge spre penal. O să mă consult cu juriştii şi vedem.  Nu stiu ce va face presedintele. Trebuie sa respecte constitutia. Sunt alegeri prezidenţiale. Poate nu o să mai fie imun şi o să răspundă”, a mai precizat premierul, cu referire la imunitatea preşedintelui în faţa oricărei cercetări penale. O sa fie moţiunea de cenzura si o sa merg cu remanierea în Parlamentul Romaniei. Moţiunea nu va trece”, a declarat Dăncilă la România TV.

„Vor să vină la guvernare, dar sâmbătă nu vor să lucreze”

Viorica Dăncilă a lansat mai multe săgeţi către opoziţie. „Vor să vină la guvernare, dar sâmbătă nu vor să lucreze, seara nu vor să lucreze. Asta arată cum sunt cei care vor să vină la putere. Ei spuneau că orice zi cu acest guvern e o zi pierdută pentru România. Ei votează ca acest guvern să stea până joi. Pentru „guvernul meu”, cum vrea Klaus Iohannis, nu se poate lucra sâmbătă, seara, că trebuie să își facă somnul de frumusețe. Eu le-am spus că dacă vor vota această moțiune, nu vor fi iertați de primari, care au beneficiat de programele guvernului, PNDL 1 și PNDL 2. Anul trecut am plătit 4,5 miliarde de lei. Anul acest, doar pe primele 6 luni avem 4,5 miliarde de lei. Primarii au speranțe că vor primi sprijin de la acest guvern și nu îi vor ierta pe cei care votează această moțiune. Pensionarii nu îi vor ierta”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Citeşte şi: Dăncilă, mesaj ironic pentru Iohannis: Când puneţi în aplicare decizia CCR? Nici măcar nu v-am cerut să vă sacrificaţi weekend-ul

„Încă o zi de încălcare a Constituţiei de către preşedinte. Domnule Klaus Iohannis, o ţară întreagă aşteaptă să vă faceţi treaba. Şi nici măcar nu v-am cerut să vă sacrificaţi weekend-ul. Când puneţi în aplicare decizia Curţii Constituţionale?”, a scris Dăncilă pe Facebook.

„Zilele trecute a fost o bătaie în fața Parlamentului. Imediat am chemat la mine factorii de răspundere și mi-au spus că nu se poate face un control pentru că nu avem ministru care să semneze. Dacă eu făceam acest lucru și ceream demisia șefului DIICOT, era linșaj. Este un dublu standard. Eu nu îl cunosc pe șeful DIICOT. nu am stat niciodată de vorbă, nu ştiu dacă a fost bun sau n-a fost bun, trebuie să ai nişte motive şi ce rezolvă acest lucru. Pe mine ma interesează sa avem raspuns la ce s-a intamplat cu fetele”, a punctat Dăncilă.

Despre propunerea comisarului european: Şi dacă aş propune un bebeluş şi ar fi de la PSD i s-ar găsi un defect

Viorica Dăncilă a comentat la România TV şi situaţia comisarului european. „În orice stat european trebuie să existe cooperare interinstitutională. Aici văd că lucrurile au luat-o razna. Legat de comisar, am vorbit cu domnul Iohannis. Cand am trimis propunerea cu Rovana si Nica am vorbit, iar după am văzut roman contra roman, incercau sa puna piedici, doar in Romania se poate inampla. Ceea ce s-a intamplat pe urmă este incalificabil. Am vazut aceeasi lupta. Nu am vazut niciun stat membru care sa procedeze asa. Am avut acceptul domnului presedinte la momentul in care am trimis cele doua propuneri. Respingerea Rovanei Plumb a fost un joc politic. Am vazut cum a procedat domnul Ciolos. Acelasi domn Ciolos a fost sustinut de noi toti când a fost desemnat comisar european, desi era de la PNL. Doamna presedinte a Comisiei Europene a spus ca vrea egalitate de gen. A venit la inceput cu 50-50. Prin faptul ca a fost respinsa Rovana Plumb nu putem sa cerem unei tari sa nominalizeze de doua ori o femeie. Daca aducem si un benelus si spunem ca e propus de PSD, i s-ar gasi un defect. Aceste atacuri sunt monitorizate de celelalte state membre. Ati vazut Franta ca a atacat nominalizarea pe care au facut-o? Ati vazut Belgia? La noi, unora carora le place circul si au alte interese le place sa faca acest lucru”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, mesaj pentru mamele Luizei şi Alexandrei: „Acest strigăt este cutremurător”

Primul-ministru al României a declarat în exclusivitate, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu că drama din Caracal nu ar trebui politizată.

„Dincolo de politică, trebuie să existe empatie, trebuie să existe sentimente (…) Dincolo de scandalul politic, oamenii aceştia aşteaptă un răspuns”, a declarat Viorica Dăncilă.

Sunt mai puternică decât Ponta

Premierul Viorica Dăncilă l-a desfiinţat pe fostul său şef, Victor Ponta. „Nu am încredere în domul Ponta. Pe toți i-a mințit. De-a lungul timpului nu a făcut nimic altceva decât să dezamăgească pe toți. Jignirile lui nu mă afectează. Când a candidat el, eu am făcut campanie o lună de zile din casă în casă ca şi cum aş fi luptat pentru mine. El zice că restul lumii este nimeni. Cei din Pro România, cu timpul, îmi vor da dreptate. Poate, unii, deja îmi dau dreptate. El urăște PSD. Vrea să se răzbune pe PSD. Eu cred că nu ar avea de ce. Partidul i-a oferit destule. El și-a dat demisia pe Facebook, din postul de președinte al PSD, a demisionat din poziția de premier. Chiar dacă vine cu jigniri, eu sunt mai puternică decât el. Eu nu îmi voi da demisia, nu îi voi dezamăgi pe oameni”.

Legat de celebrele broşe pe care le poartă Viorica Dăncilă a subliniat că poate sa justifice orice leu. Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale România va arăta ca o familie. „Va iubi la fel oamenii. Va lupta pentru fiecare român. Va lupta să aducă echilibrul, consensul”.

DailyBusiness
Locuri de muncă pentru români în Europa în această vară. Ce posturi sunt disponibile
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție incendiară în costum de baie, la 52 de ani! „Ne place la mare, la soare!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cu ce avion a zburat Nicușor Dan la întâlnirea cu Donald Trump. Președintele vrea să-l pună în umbră pe Klaus Iohannis. Foto
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Asociația te obligă să dai bani. Refuzul te duce în instanță
Playtech.ro
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu trebuie folosit pe timp de caniculă
DailyBusiness
Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate informațiile despre tine. Ai 12 ore”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Wizz Air anunță mai multe zboruri de la Otopeni. Sunt 14 destinații europene
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Cine este femeia care a murit în timp ce alerga alături de fiul ei, în Iași. Ana-Maria era inspector la Primăria Iași
Cancan.ro
Israel și Iran au încetat focul! Donald Trump a reușit: l-a sunat pe Netanyahu și i-a spus…
Playsport.ro
Pensionarii români care vor fi taxați de la 1 septembrie, pierde până la 700 de lei. Cine sunt vârstnicii afectați pentru că sunt „prea bogați”
Capital.ro
Va fi înlocuit. Vladimir Putin a semnat personal decretul. Schimbare istorică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Răzbunare cu bâte și securi, în centrul Vasluiului. Victima, un apropiat al lui Adrian Corduneanu
Cum faci ca mirosul de parfum să reziste mai mult timp pe piele: trucuri dezvăluite de parfumieri celebri
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari! Vezi câți bani îți taie statul prin CASS și impozit la pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cariera sigură în era inteligenței artificiale. Ce meserii nu vor dispărea