Afiș la biserică, în Năvodari: Lumânările de altă provenienţă nu vă aduc niciun folos duhovnicesc

Reprezentanții unei biserici din Năvodari le-au transmis credincioșilor, printr-un afiș lipit pe ușă, că aprinderea unor lumânări care nu provin de la biserică nu aduce niciun „folos duhovnicesc”.
Filip Stan
15 oct. 2019, 19:50
Afiș la biserică, în Năvodari: Lumânările de altă provenienţă nu vă aduc niciun folos duhovnicesc

Fotografia cu afișul de pe ușa bisericii din Năvodari a fost postată pe Facebook de utilizatorii rețelei de socializare. „Aprinderea lumânărilor de altă proveniență decât cele bisericești nu vă aduce niciun folos duhovnicesc”, scrie pe hârtia, care este ștampilată și semnată de Consiliul Parohial.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, afișul a fost pus la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Năvodari.

„E un gest firesc, absolut firesc, pentru că lumânarea este simbolul lui Hristos și nu poate fi procurată decât de la biserica unde are loc cultul, pentru că lumânarea e obiect de cult. Și așa ne plângem că s-au comercializat sărbătorile, acum îl luăm pe Hristos și de la magazin? Și dincolo de asta avem și o lege, 103/92, care spune foarte clar care este regimul lumânărilor în biserică. Deci, nu este nimic imoral, nimic anormal, nimic ilegal. Iar paguba sufletească la care face referire anunțul, chiar asta este, că credincioșii au datoria morală și legală să își sprijine biserica lor și prin acea mică lumânare ei fac o mică donație la biserică”, a declarat Eugen Tănăsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Radu Drăgușin a dat lovitura în imobiliare. Câți bani scoate din proiectul de 25 de milioane de euro în care a investit când avea 20 de ani
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat