„Săptămâna Gustului în România”, în octombrie, în şcoli şi restaurante

"Săptămâna Gustului în România", un eveniment dedicat alimentaţiei sănătoase şi echilibrate, se desfăşoară în luna octombrie în mai multe oraşe din ţară, în şcoli şi restaurante.
Romania TV
18 oct. 2012, 12:45

„Săptămâna Gustului în România” se află la a doua ediţie, după ce, în 2011, peste 150 de „lecţii ale gustului” au fost însuşite de către elevii claselor primare.

La a doua ediţie, „Săptămâna Gustului” se desfăşoară sub deviza „Bun pentru gust, pentru sănătate şi pentru planetă” şi propune activităţi şi evenimente dedicate unui public numeros şi de diferite categorii de vârstă.

Astfel, peste 4.000 de elevi din şcolile primare se întâlnesc în cadrul evenimentului cu profesioniştii care susţin „lecţii ale gustului” în Ploieşti, Piteşti şi Bucureşti, din 1 octombrie până pe 26 octombrie.

Zece restaurante vor permite publicului, sub deviza „Restaurantele Gustului”, să descopere o varietate de bucătării la un preţ atractiv, între 22 şi 28 octombrie.

Totodată, studenţi de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi de la Universitatea Bucureşti vor fi învăţaţi de bucătari, în perioada 24 – 25 octombrie, în cadrul evenimentelor „Chef in Campus”, cum să mănânce sănătos, bun şi cu buget de limitat.

De asemenea, sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei, va fi organizată pe 26 octombrie, o seară „plină de gusturi şi savori”, ce va reuni oficialităţi române şi franceze.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT