Un bărbat s-a prăbuşit în gol într-o groapă adâncă de 3 metri pe o stradă din Craiova

Un bărbat în vârstă de 64 de ani s-a prăbuşit în gol într-o groapă adâncă de 3 metri. S-a întâmplat duminică seara pe un bulevard din Craiova. Un trecător l-a văzut şi a sunat la numărul de urgenţă 112. Bărbatul a fost scos şi transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă locul era sau nu semnalizat, potrivit adevarul.ro.
Romania TV
28 oct. 2019, 08:44
Un bărbat s-a prăbuşit în gol într-o groapă adâncă de 3 metri pe o stradă din Craiova

Incidentul a avut loc duminică seara pe Bulevardul Olteniei. Un trecător l-a văzut pe bărbat exact când a căzut şi a sunat la 112.

„A intrat un salvator cu o scară şi un dispozitiv de a asigura persoana respectivă. După scoaterea persoanei în siguranţă, aceasta a fost predată echipajului medical care i-a acordat primul ajutor medical. Bărbatul a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţii”, au declarat reprezentanţii ISU Dolj.

Potrivit sursei citate, groapa a fost făcută de angajaţii de la Salubritate care efectuează o lucrare în zonă. Aceştia susţin că au pus indicatoare la faţa locului, dar cel mai probabil acestea au căzut şi ele în groapă.