A murit unul dintre MARII oameni ai lumii. Moştenirea sa este de nepreţuit

Fotograful britanic Terry O'Neill, cunoscut în special datorită colaborării cu formaţiile The Beatles şi The Rolling Stones, a decedat sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, în urma unei îndelungate suferinţe, informează Press Association.
Filip Stan
17 nov. 2019, 12:13
A murit unul dintre MARII oameni ai lumii. Moştenirea sa este de nepreţuit

Un purtător de cuvânt al Iconic Images, care reprezintă arhiva fotografică impresionantă a lui Terence ‘Terry’ O’Neill, a anunţat decesul artistului. „Terry a fost o persoană de excepţie, spirit ager şi fermecător. Orice persoană care a fost suficient de norocoasă să-l cunoască sau să lucreze cu el poate confirma generozitatea şi modestia care îl caracterizau”, a declarat acesta.

Terry O’Neill este „unul dintre fotografii emblematici din ultimii 60 de ani”, iar fotografiile sale „legendare” vor rămâne „pentru totdeauna imprimate în amintirea, inimile şi minţile noastre”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Una dintre cele mai recente apariţii publice ale fotografului a fost în cadrul unei ceremonii organizată în luna octombrie la Palatul Buckingham când s-a numărat printre personalităţile înnobilate de ducele de Cambridge. Terry O’Neill, numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) datorită serviciilor aduse fotografiei, a suferit multă vreme în urma cancerului la prostată şi a fost prezent la ceremonie în scaun cu rotile. El a declarat cu această ocazie că titlul primit „depăşeşte orice mi s-a întâmplat în viaţă”, scrie Agerpres. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT