Avocatul familiei Luizei, declaraţie şoc la DIICOT: „Nu sunt probe”. Ce conţine dosarul Caracal despre Luiza

Avocaţii familiilor Alexandrei şi Luizei au venit luni dimineaţă la DIICOT să studieze dosarul Caracal. Carmen Obîrșan, noul avocat al familiei Melencu, a declarat la sosire că există nereguli grave în anchetă. Avocatul susține că nu sunt aproape deloc probe care să o lege pe Luiza de această anchetă. În plus, nici măcar probele prezentate de mass-media nu au fost incluse în dosar.
Romania TV
18 nov. 2019, 07:50
Avocatul familiei Luizei, declaraţie şoc la DIICOT:

„Vineri ni s-a prezentat o maculatura cu acte lipsă, scoase din dosar. Vă spun ce am găsit, nu m-a îngrozit ca duritate a probelor, ca apa sfiintita. Am gasit acte, cele mai recente sunt din 1 august, nici un fel de alt act. Doar cele efectuate de DIICOT Craiova. Sunt puţine probe care se refera la Luiza, printre picaturi. Ce probe? Ca a existat o tanara pe nume Luiza. Nu sunt probe. Imi aduc aminte că am văzut acel filmuleţ cu Luiza, când trecea pe lângă femeia în roşu. În dosar nu se află acel film. Nu numai ca nu sunt probe să arate răpirea Luizei, dar nici probele din media”, a declarat avocatul familiei Luizei Melencu la sosirea la DIICOT.

Gheorghe Dincă, cerere de ultima oră la DIICOT

Mama Luizei Melencu, însoţită de avocat, a mers şi vineri la DIICOT unde procurorii i-au permis şi studieze doar şapte din cele 15 volume ale dosarului Caracal. Celelalte volume erau ori în instanţă unde se judeca cererea de prelungire a mandatului de arestare a lui Gheorghe Dincă, ori la DIICOT Olt unde au mai avut loc cercetari şi audieri în dosar. 

Noul avocat al familiei Melencu: „Nu există dovezi că Luiza şi Alexandra sunt moarte”

Mama Luizei și avocata sa au studiat timp de 10 ore dosarul dispariției fetei, la DIICOT. Au văzut doar o parte din dosar, au citit declarațiile lui Gheorghe Dincă si ale familiei sale. Monica Melencu atrage atenția că acestea sunt contradictorii. Mai mult, noua avocată a familiei Melencu sustine că în dosar nu există probe concrete că fetele sunt moarte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT