FRF a stabilit cine va fi NOUL SELECŢIONER. Când va face ANUNŢUL OFICIAL

Mihai Stoichiță a anunţat că are două propuneri se selecţioner pentru preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, după ce Cosmin Contra, al cărui contract expiră la 1 decembrie, nu va mai continua pe banca tehnică a echipei naţionale.
Filip Stan
19 nov. 2019, 08:37
FRF a stabilit cine va fi NOUL SELECŢIONER. Când va face ANUNŢUL OFICIAL

Mihai Stoichiță a declarat că propunerile sale sunt Gică Hagi și Dan Petrescu, doriți și înaintea numirii lui Cosmin Contra din 2017, când au refuzat.

Cel mai tare banc după Spania – România 5-0. Cum s-a trezit selecţionerul marţi dimineaţă!

„Trebuie să vorbesc cu colegii mei din zona tehnică, să urmez procedurile de la FRF şi apoi să mergem la preşedinte, iar preşedintele să ne aprobe propunerea. Aveţi încredere, sunt oameni cu istorie în fotbal, alegerea va fi echilibrată. Data trecută, primii ofertaţi au fost Dan Petrescu şi Gică Hagi. A treia propunere a fost Cosmin Contra. Am fost transparenţi, dar în fotbal există un risc, a încercat, nu a reuşit. Acum vom vedea care sunt propunerile, le vom face publice. Aş fi un nebun să zic că nu sunt în vederi Petrescu şi Hagi! Ideea e să vrea şi ei” , a declarat directorul tehnic al FRF, care a precizat că nu se pune problema ca el să conducă România în barajul de calificare la Euro 2020.

România şi-a aflat adversarele de la EURO 2020, dacă se va califica la BARAJ. Este grupa morţii!

Vineri, 22 noiembrie, va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din play-off-ul Ligii Naţiunilor. România va juca, în semifinale, împotriva Scoției sau Islandei, în deplasare, iar adversara din finală, dacă se va califica, va fi stabilită ulterior,

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristi Borcea pregătește un nou tun imobiliar! Zona cu potențial imens în care va construi 150 de apartamente
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte