Nicuşor Dan, Vlad Voiculescu şi Ciprian Ciucu vor să se lupte cu Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Alianţa USR-PLUS a anunţat, marţi, că va propune candidaţi unici la alegerile locale din 2020 în Bucureşti şi în toată ţara, iar candidaţii vor fi aleşi în lunile următoare. La Bucureşti, alegerea va fi făcută între Nicuşor Dan, candidatul promovat de USR, şi Vlad Voiculescu, promovat de PLUS. Ciprian Ciucu, PNL, vrea şi el să candideze la Primăria Capitalei.
Romania TV
26 nov. 2019, 15:10
Nicuşor Dan, Vlad Voiculescu şi Ciprian Ciucu vor să se lupte cu Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

”Alianţa USR PLUS va propune candidaţi unici la alegerile locale din 2020 în Bucureşti şi în toată ţara. Candidaţii vor fi aleşi în lunile următoare printr-un proces democratic şi pe baza unui regulament stabilit de comun acord. În condiţiile în care legea nu se va schimba şi primarii vor fi aleşi într-un singur tur este esenţial ca partidele care au luptat în ultimii ani împotriva PSD să îşi unească forţele şi să susţină candidaţii cu cele mai mari şanse, candidaţi integri şi competenţi”, a anunţat, marţi, pe pagina de Facebook, Alianţa 2020 USR-PLUS.

Reprezentanţii Alianţei spun că, în Bucureşti, vor propune ”candidatul cu cele mai mari şanse să o învingă pe Gabriela Firea”.

„PLUS l-a propus candidat pe Vlad Voiculescu, USR va propune un candidat la începutul lunii decembrie. Nicușor Dan poate fi un potențial candidat, el trebuie să se înscrie în procesul Alianței USR PLUS de desemnare a candidatului unic pentru primăria București”, au mai transmis reprezentanţii Alianţei 2020 USR-PLUS.

Conferinţa Municipală USR Bucureşti a decis, în 13 octombrie, susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan, candidat independent, la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Capitalei.

Pe 1 august, PLUS a decis că fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu este candidatul la Primăria Municipiului Bucureşti, decizia fiind luată cu votul a 96,30% din voturile membrilor cu drept de vot ai filialei din Capitală.

Nicuşor Dan, deputat independent, şi-a lansat marţi Programul pentru Bucureşti, cu care vrea să candideze la Primăria Capitalei. Viziunea sa pentru Capitală este prezentată pe site-ul nicusordan.ro şi va fi supusă dezbaterii publice, cu cetăţenii, dar şi cu specialiştii.

Site-ul de campanie include viziunea lui Nicuşor Dan în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor legate de sistemul centralizat de încălzire, mobilitate urbană, poluare, consolidarea clădirilor cu risc seismic, infrastructura de sănătate, de educaţie şi servicii sociale.

Ciprian Ciucu (PNL) vrea şi el să candideze

Ciprian Ciucu, consilier municipal PNL, vrea să fie candidatul liberal la Primăria Capitalei. Nu este prima dată când îşi anunţă intenţia. Tot el a venit cu ideea unei confruntări în trei, Ciprian Ciucu, Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu, astfel încât Alianţa USR-PLUS şi PNL să aibă un singur candidat, cu şanse de a o învinge pe Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei.

„Bun. Prezidențiale au trecut cu bine, în Sectorul 6 candidatul PNL, Președintele Iohannis, a scos un scor foarte bun și în turul 1 și în turul 2, am muncit cu toții, ne-am făcut treaba. Sectorul 6 a ieșit pe locul doi în București și ca procente și ca număr de voturi în aceste alegeri.

De acum mă voi concentra exclusiv pe alegerile locale și pe obiectivul meu personal. Îmi voi convinge și partidul, dar și pe voi că eu am viziunea cea mai realistă dar și instrumentele cu care să pun Bucureștiul pe baze solide după ce a fost adus în pragul dezintegrării de către PSD!”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Citeşte şi: Nicuşor Dan şi-a lansat Programul pentru Bucureşti, cu care vrea să candideze la Primăria Capitalei

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De la „Mesia” la „impostor”. De câte ori a fost rostit numele lui Călin Georgescu în Parlamentul României: record absolut în ultimul an
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Vin ninsorile în România! Vremea se răceşte brusc, anunţă ANM
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Primarul care a intrat în vestiar și le-a spus jucătorilor că desființează echipa a rupt tăcerea: ”Pentru ce cheltui bani?! Nu ne plimba să îți faci jocurile cu noi”
MediaFlux
Funcţionarii statului ne bagă pumnul în gură! Amenda de 20.000 de lei pentru ”lipsa de respect”
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai