Un cetăţean român a dat în judecată Portugalia la CEDO, din cauza situaţiei din închisori

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a luat marţi în vizor situaţia din închisorile Portugaliei, cerând Lisabonei să ia măsuri pentru ca deţinuţii să poată beneficia de condiţii de detenţie "conforme" standardelor europene privind drepturile omului, informează AFP.
Iulian Tudor
03 dec. 2019, 16:18
Un cetăţean român a dat în judecată Portugalia la CEDO, din cauza situaţiei din închisori

Statul portughez va trebui să „preconizeze adoptarea de măsuri generale (…) pentru ca deţinuţii să poată beneficia de condiţii de detenţie conforme articolului 3 al Convenţiei” europene a drepturilor omului, care interzice „tratamentele inumane şi degradante”, subliniază instituţia paneuropeană într-un comunicat citat de Agerpres.

Aceste recomandări au fost formulate într-o hotărâre emisă marţi de Curtea cu sediul la Strasbourg, pe marginea plângerii formulate de un cetăţean român cu privire la condiţiile de detenţie din două închisori portugheze. Arestat în 2012 şi condamnat la şapte ani de detenţie pentru furt şi activitate criminală organizată, acesta se plângea de „celulele suprapopulate, lipsa de igienă şi de încălzire, precum şi de lipsa de salubritate”, potrivit comunicatului.

În decizia sa, CEDO conchide că au avut loc „mai multe încălcări ale articolului 3” din Convenţie în cazul acestui cetăţean român, care a fost supus unor „tratamente inumane şi degradante” în timpul încarcerării sale, informează Agerpres.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu profesorul român condamnat la închisoare în China. Decizie de ultimă oră a autorităţilor

„O problemă structurală de suprapopulare carcerală exista în momentul faptelor şi afectează şi azi jumătate dintre penitenciarele” Portugaliei, notează CEDO, care constată de asemenea că legislaţia portugheză „nu oferea niciun recurs suficient de accesibil şi efectiv” pentru a face să înceteze aceste tratamente şi „a obţine o ameliorare a condiţiilor de detenţie” ale reclamantului, potrivit Agerpres.

Lisabona va trebui de asemenea să pună în aplicare un sistem de recurs „pentru a împiedica orice altă presupusă încălcare sau pentru a le permite deţinuţilor să obţină o ameliorare a condiţiilor lor de detenţie”, insistă CEDO, care a condamnat Portugalia să-i plătească reclamantului 15.000 de euro daune morale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT