PROGNOZĂ METEO. Vremea se mai încălzeşte, dar vin ploile

PROGNOZĂ METEO. Vremea se va mai încălzi în perioada următoare, dar precipitaţiile îşi vor face simţită prezenţa.
Romania TV
06 dec. 2019, 13:10
PROGNOZĂ METEO. Vremea se mai încălzeşte, dar vin ploile

PROGNOZĂ METEO SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate față de mediile multianuale, dar în continuare în orele dimineții vremea se va menține rece. Cerul va prezenta înnorări în majoritatea regiunilor și pe arii restrânse în cele vestice, centrale și sudice și izolat în rest va ploua slab, iar mai ales în cursul nopții, cu precădere în Transilvania, trecător va fi și lapoviță sau fulguială. În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari ninsori, în a doua parte a intervalului. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, iar cele minime, mai ridicate față de noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -5 și 5 grade. În zonele joase, dimineața și noaptea pe suprafețe mici va fi ceață, izolat persistentă și pe parcursul zilei.

LA BUCUREŞTI

Valorile termice diurne vor fi apropiate de normalul perioadei, dar în continuare dimineața vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros și trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă, mai ridicată față de noaptea precedentă, va fi de -1…0 grade. Vor fi condiții de ceață.

PROGNOZĂ METEO DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi ușor față de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări temporare și pe arii restrânse vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, cu precădere în regiunile nord-vestice și centrale, iar la munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 12 grade, iar cele minime între -6 și 5 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.

PROGNOZĂ METEO LUNI

ÎN ŢARĂ

Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul și nord-vestul țării, unde pe arii restrânse va ploua. Pe crestele montane vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și 7 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea specifică datei, va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Vor fi condiții de ceață.

PROGNOZĂ METEO MARŢI

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor scădea ușor în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în majoritatea regiunilor, mai ales ploi. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade, iar cele minime între -2 și 10 grade, ușor mai coborâte în depresiuni.

LA BUCUREŞTI

Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în ușoară scădere față de ziua precedentă, va fi de 8…9 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade.

PROGNOZĂ METEO. Tendinţa evoluţiei vremii de MIERCURI până SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Valorile termice se vor menține peste cele specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată.

LA BUCUREŞTI

Valorile termice se vor menține peste cele specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT