Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA, primit de preşedintele Iohannis. Suntem hotărâţi să continuăm Parteneriatul strategic

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
Romania TV
17 dec. 2019, 06:29
Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA, primit de preşedintele Iohannis. Suntem hotărâţi să continuăm Parteneriatul strategic

UPDATE.  „Am avut o primă discuţie foarte bună. Suntem hotărâţi să continuăm Parteneriatul strategic foarte bun pe care îl avem. Domnul ambasador este foarte dispus să se implice total în dezvoltarea tuturor aspectelor acestui parteneriat. Am reiterat împreună aspectele cele mai importante, întâlnirile pe care le-am avut cu preşedintele Trump, faptul că România în NATO este un partener serios, credibil, care îşi alocă resursele promise. În partea de economie, am convenit să continuăm într-un ritm accelerat toate demersurile pentru a convinge investitorii americani să vină în România şi să continuăm proiectele foarte bune care sunt în curs”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, după primirea lui Zuckerman.

__________________________

Ceremonia va avea loc la ora 13,00, la Palatul Cotroceni. În cursul după-amiezii, diplomatul american va avea, de la ora 16,00, o întrevedere cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Victoria.

Sâmbătă, noul ambasador american acreditat în ţara noastră a fost primit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, context în care acesta din urmă a reamintit obiectivul, de mare importanţă pentru cetăţenii români, al accederii ţării noastre în Programul Visa Waiver.

Adrian Zuckerman a fost confirmat în funcţie de Senatul american pe 20 noiembrie. El îl înlocuieşte la Bucureşti pe Hans Klemm, care a părăsit România sâmbătă.

Cine este Adrian Zuckerman

Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board – New York. Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York. Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România