Draga Olteanu Matei, momentul de cumpănă care i-a marcat viaţa. „Aș fi preferat să mor atunci, odată cu el!”

Draga Olteanu Matei, momentul de cumpănă care i-a marcat viaţa. Îndrăgita actriță de comedie a fost suferit enorm, după ce a rămas văduvă. Draga Olteanu Matei a fost căsătorită cu medicul Ion Matei timp de 44 de ani.
Romania TV
18 nov. 2020, 09:04
Draga Olteanu Matei, momentul de cumpănă care i-a marcat viaţa.
Draga Olteanu Matei, momentul de cumpănă care i-a marcat viaţa
Draga Olteanu Matei a murit

Citeşte şi: Actrița Draga Olteanu Matei a ajuns în comă la spital

Draga Olteanu Matei a fost adusă în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului “Sf. Spiridon” din Iași. Pentru că starea ei de sănătate s-a deteriorat, actrița a fost tratată la Terapie Intensivă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Draga Olteanu Matei a fost una dintre cele mai apreciate actrițe de comedie și are în spate o carieră de mai bine de jumătate de veac. Aceasta i-a bucurat pe români cu personajele pe care le-a interpretat pe scenă, în filme și scenete TV.

Draga Olteanu Matei, momentul de cumpănă care i-a marcat viaţa. Pierderea soţului a devastat-o

În 2014, Draga Olteanu Matei trecea printr-o dramă cumplită, după ce soţul ei, reputatul medic Ion Matei, a murit. Cei doi s-au căsătorit în 1968 şi au avut o căsnicie fericită.

Draga Olteanu Matei a mai fost căsătorită de două ori. La 18 ani, s-a măritat cu un ofiţer de aviaţie, apoi cu un diplomat în timp ce era studentă.

Cele două căsnicii au eşuat, însă, din cauza infidelităţii soţilor. Draga Olteanu Matei şi-a refăcut viaţa alături de medicul Ion Matei, cu care a fost căsătorită timp de 44 de ani.

„Eu şi soţul meu suntem o singură persoană şi trăim fiecare moment împreună, clipă de clipă; sigur că trecem prin necazurile vârstei, că ajungi să nu mai vezi bine, să nu mai auzi bine, să te doară picioarele”, a povestit actrița într-un interviu mai vechi.

Draga Olteanu Matei, după ce a rămas văduvă. „Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine”

Draga Olteanu Matei a suferit enorm, după ce şi-a pierdut soţul. Rămasă văduvă, artista a mărturisit că ar fi preferat să moară și ea împreună cu el pentru a scăpa de suferință.

„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor atunci şi eu, odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat niciun secret al longevităţii.

Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic.

Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viaţa noastră”, spunea actrița pentru ziarulring.ro, după moartea soțului.

Draga Olteanu Matei, carieră impresionantă de peste 50 de ani

Draga Olteanu Matei a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.

Actrița a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan.

De-a lungul carierei sale, Draga Olteanu Matei a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu, conform Mediafax.

Pe scena Teatrului Național, Draga Olteanu Matei a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

În televiziune a făcut un cuplu cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

După ce s-a pensionat în 2007 din Teatrul Național, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

De ce a murit Draga Olteanu Matei

Pe 13 noiembrie, Draga Olteanu Matei a ajuns la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iași, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară.

Starea ei de sănătate s-a agravat, iar actriţa a ajuns la Terapie Intensivă.

„Este o pacientă extrem de fragilă, 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale.(…) De aceea, după cum v-am spus de această dată, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă, starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef al UPU-SMURD, conform News.ro.

Din nefericire, medicii nu au mai putut să o salveze.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Adevărul despre averea lui Dani Mocanu. Dezvăluirile avocatului care l-a refuzat pe manelist: „Asta afișează pe rețele sociale”
Capital.ro
Se implementează certificatul auto digital. Unde s-a luat oficial decizia: Șoferii trebuie doar să arate telefonul
Playtech.ro
Grupa a II-a de muncă. Puncte şi spor de vechime, în 2025
Adevarul
Scandal fără precedent la Miss Universe: reprezentanta Mexicului, insultată de director. Mai multe concurente au părăsit sala
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
O bancă poate lua bani din cont fără notificare. Condiții pentru această decizie
stirilekanald.ro
El este românul care a murit în Dublin, după ce a fost înjunghiat în inimă. Victor avea doar 23 de ani
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai