Cum a reuşit să fugă fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, din Japonia

Fostul preşedinte al Nissan Motor, Carlos Ghosn, care se afla într-un centru de detenţie din Japonia, a ajuns la Beirut, însă nu ar fi fugit ascuns în cutia unui instrument muzical, susţine surse din anturajul său, citate de Le Figaro.
Romania TV
01 ian. 2020, 11:15
Cum a reuşit să fugă fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, din Japonia

Fostul preşedinte al Nissan Motor a aterizat mai întâi în Turcia, iar apoi a ajuns luni în Liban, el având şi cetăţenie libaneză pe lângă cea franceză şi braziliană.

Avocatul său japonez, Junichiro Hironaka, a afirmat că echipa sa de apărare din Japonia deţine în continuare cele trei paşapoarte ale lui Ghosn.

Carlos Ghosn, care se afla într-un centru de detenţie din Japonia, a ajuns legal în Beirut, a anunţat Direcţia Generală a Siguranţei din Liban, scrie News.ro.

El a intrat legal în Liban, unde nu va fi urmărit de justiţie, a anunţat Direcţia Generală a Securităţii Generale. Ghosn a intrat în Liban cu paşaport turc.

Carlos Ghosn era reţinut la domiciliu în Japonia, în aşteptarea unui proces în 2020 pentru nereguli financiare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„N-a fost nicio șmecherie!” Andrei Nicolescu spune tot adevărul despre faza care a dus la eliminarea lui Pancu
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat