Trei zile de doliu naţional. Funeraliile generalui Soleimani vor avea loc marţi. Mii de irakieni cer „Răzbunare”

Mii de irakieni scandau sâmbătă "Moarte Americii!" la comemorările generalului iranian Qassem Soleimani şi ale lui Abou Mehdi al-Mouhandis, principalul său locotenent în Irak, amândoi ucişi în raidul american, potrivit unui fotograf al AFP.
Romania TV
04 ian. 2020, 11:10
Trei zile de doliu naţional. Funeraliile generalui Soleimani vor avea loc marţi. Mii de irakieni cer

Puternicul comandant militar iranian Qasem Soleimani, ucis într-un raid american la Bagdad, va fi înmormântat marţi în oraşul său natal Kerman din centrul Iranului, după trei zile de ceremonii de omagiere în întreaga ţară, au anunţat sâmbătă Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, potrivit AFP.

Asasinarea într-un atac american cu dronă care a avut loc vineri la Bagdad a arhitectului strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, generalul Qassem Soleimani, şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului şi numărul doi al Hashd al-Shaabi (coaliţie de paramilitari irakieni pro-iranieni), a aruncat lumea în incertitudine şi a declanşat teama de o conflagraţie regională.

Nou raid american în Irak după miezul nopţii: lovitură-fulger pentru miliţiile susţinute de Iran

Trupul neînsufleţit al lui Soleimani urmează să ajungă sâmbătă seară la Teheran, după care duminică va fi transportat în oraşul sfânt şiit Mashhad pentru o ceremonie ce va avea loc lângă sanctuarul Imamului Reza, au transmis Gardienii Revoluţiei, într-un comunicat publicat pe site-ul lor în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„O ceremonie va avea ulterior loc la Teheran luni dimineaţă, apoi corpul pur al acestui soldat al poporului şi al naţiunii va fi înmormântat la Kerman marţi dimineaţă”, se mai arată în comunicat.

Un mare grup de studenţi a anunţat organizarea pentru sâmbătă a unui priveghi pentru omagierea generalului Soleimani la Universitatea din Teheran. Ei se vor deplasa apoi la Aeroportul Mehrabad pentru sosirea sicriului cu corpul neînsufleţit.

Generalul, mort la vârsta de 62 de ani, a fost un om cheie al regimului iranian şi una dintre cele mai populare personalităţi publice din ţară, unde era extrem de urmărit pe reţelele de socializare.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis imediat o „răzbunare severă” şi a decretat trei zile de doliu naţional. 

Participanţii la cortegiul funerar, în cartierul Kazimiya din Bagdad, sediul unui sanctuar şiit, au strigat şi „Răzbunare pentru Abou Mehdi al-Mouhandis”, şeful operaţional al Hachd al-Chaabi, coaliţia paramilitară integrată forţelor de securitate irakiene. 

O dronă americană a pulverizat, în noaptea de joi spre vineri, cele două maşini în care se aflau Soleimani şi Mouhandis, provocând moartea a zece persoane – cinci irakieni şi cinci iranieni. 

Sicriele celor cinci irakieni au fost aduse la Kazimiya în maşini învelite în drapeluri naţionale. La fel şi trupurile celor cinci iranieni. 

Persoane din mulţime au purtat portretele liderului suprem iranian Ali Khamenei, ale şefului Hezbollah-ului libenz Hassan Nasrallah, care a dat asigurări că va forma cu Hachd „axa de rezistenţă” faţă de Statele Unite şi Israel în Orientul Mijlociu, şi care a cerut „justa pedeapsă” pentru „asasinii” responsabili de moartea lui Soleimani. 

După Kazimiya, funeraliile oficiale naţionale vor avea loc în Zona verde a Bagdadului, în prezenţa unui număr mare de lideri irakieni.      

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Lukic pleacă de la U Cluj! Bergodi l-a „ascuns” cu o accidentare, dar bosniacii anunță transferul-record de 5 milioane de euro
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România