EBA vrea să devină mamă

Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, nu vrea să-şi facă tatăl de râs. Mărturiseşte că botezul său politic a venit odată cu celebrele "succesuri" şi că l-a avut ca model pe Traian Băsescu. Într-un material prezentat de jurnal.md, EBA se confesează că, într-un an-doi, vrea să aibă un copil.
Romania TV
29 nov. 2011, 18:17
EBA vrea să devină mamă

Aflată într-o vizită în Republica Moldova, în calitate de europarlamentar, EBA le-a vorbit jurnaliştilor moldoveni despre viaţa politică şi cariera de modelling, dar şi despre planurile de viitor, scrie jurnal.md.

„În politică, am fost de mic copil, de prin anii de după revoluţie. De aceea, nu a fost nimic nou, pentru că şedeam de multe ori la partid în aşteptarea tatălui meu şi acolo mă simţeam ca în sânul familiei”, a povestit fiica mai mică a preşedintelui român.

Ea a spus că Maria Băsescu, mama, este „stâlpul familiei, o femeie tăcută, dar foarte puternică”.

„Nu m-a încurajat niciodată să mă implic în politică. Cel care m-a sprijinit a fost tata. Dacă fetele iau ca modele femei din domeniul cinematografiei sau alte persoane cunoscute, pentru mine, tatăl meu a fost model”, s-a destăinuit EBA.

Pe ecranul telefonului Elenei se observă o fotografie în care apare cu tatăl său, consemnează jurnal.md.

EBA a vorbit şi despre perioada modellingului, spunând că a fost o perioadă frumoasă, dar la care a renunţat pentru că îşi dorea să intre în politică.

„Este visul oricărei fete care apare în reviste să arate ca o prinţesă. Pe lângă toate acestea, am fost bine plătită pentru apariţia în reclame sau pe coperta unei reviste. Părinţii mei au spus că atât timp cât nu este indecent şi îmi câştig independenţa financiară nu mi-au cerut să renunţ. Am pus punct acestei meserii cu doi ani înainte de a începe campania electorală”, a spus Elena Băsescu.

Fiica cea mică a preşedintelui a mai mărturisit că, acum, la cei 31 de ani, şi-ar dori un copil.

„Ceasul biologic ticăie şi încă nu m-am hotărât, dar cred că într-un an–doi voi dori să am un copil. Viaţa mea personală se derulează între Bruxelles şi Bucureşti. Patru zile sunt plecată, doar sfârşitul de săptămână îl petrec acasă. Dar cred că o pauză de patru zile în timpul săptămânii este binevenită într-o relaţie lungă”, s-a confesat Elena Băsescu.

EBA a mai spus că şi acum locuieşte cu părinţii săi şi nu vrea să se mute pentru că îi place în weekend, când se întoarce acasă, să stea dimineaţa cu părinţii.

„Nu este uşor să fii femeie în politică. Să fii tânără şi, pe lângă toate acestea, fiica preşedintelui este şi mai dificil. Botezul meu politic, dacă pot să-i spun aşa, a venit odată cu celebrele . Am devenit ţinta de ironie pentru adversarii politici, dar şi pentru o parte a presei. Am reuşit să demonstrez că este loc şi pentru tinere în viaţa politică. Femeile pot reuşi în politică, dar trebuie să muncească mult mai mult, să fie cu un minut înaintea bărbaţilor”, a mai declarat EBA.

„Nu am făcut ceva pentru a demonstra cuiva ceva sau să concurez cu tatăl meu. Vreau doar să nu-l fac de râs, ci să se mândrească cu mine”, a conchis fiica cea mică a şefului statului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat