Poliţiştii constănţeni fac flagrante cu bani aduşi de acasă de denunţători

V-aţi gândit vreodată care este "povestea" banilor pe care scrie "mită", "şantaj", "proxenet"? Ne referim, desigur, la acele bancnote pe care Poliţia le foloseşte la organizarea unui flagrant.
Romania TV
25 oct. 2012, 07:05
Poliţiştii constănţeni fac flagrante cu bani aduşi de acasă de denunţători

Cum bancnotele pot avea de suferit în timpul acţiunii propriu-zise, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa mărturisesc că există un fond special în acest sens. Aşadar, în primul rând trebuie să existe banii, iar cea de-a doua etapă este marcarea lor, cu pulberi şi creioane fluorescente. Cele două etape pregătitoare fiind parcurse, acţiunea în sine poate fi demarată.

Lupta cu infractorii este una acerbă pentru poliţiştii constănţeni. Printre activităţile desfăşurate, flagrantele ocupă un loc de „cinste”, unde acţiunile necesită a fi bine gândite şi organizate ca la carte întrucât trebuie să decurgă cu succes din prima. Referindu-ne strict la flagrantul organizat în cazul mitei sau şantajului, ajungem automat la partea bănească, ce este utilizată pentru a depista infractorul, scrie Replicaonline.ro.

Când are loc o acţiune de acest gen, ce necesită sume mai mari de bani, se solicită la IGP, după care banii se depun în contul IPJ Constanţa. Odată ajunşi la destinaţie, banii trec prin cea de-a doua etapă, şi anume marcarea lor. Acţiunea se realizează în câteva minute, într-o cameră întunecoasă, unde sunt folosite substanţe chimice, pulberi şi creioane fluorescente, de diferite culori precum galben, verde, portocaliu. Odată terminat procesul, acţiunea poate fi demarată întrucât ceea ce a fost scris pe bancnotă, de genul „şantaj” sau „mită”, dar şi data zilei respective, se pot vedea doar cu ajutorul unui spectru luminos, la lumina zilei banii arătând ca şi cum ar fi curaţi ca lacrima.

Totuşi, la fondul de flagrant se apelează doar când sumele sunt mai mari, în general lucrându-se şi cu banul omului care a făcut plângerea.

Află mai multe detalii despre banii folosiţi de poliţiştii constănţeni în flagrante pe Replicaonline.ro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat