Mai multe persoane arestate în Iran pentru implicarea în doborârea unui avion de pasageri din Ucraina

Avionul Ukrainian Airlines a fost doborât miercurea trecută, iar autorităţile de la Teheran au negat în prima fază orice implicare.
Romania TV
14 ian. 2020, 08:58
Mai multe persoane arestate în Iran pentru implicarea în doborârea unui avion de pasageri din Ucraina

Prima recunoaştere a responsabilităţii pentru prăbuşirea aeronavei cu 176 de persoane la bord a venit sâmbătă, când autorităţile de la Teheran au recunoscut că a fost vorba de o greşeală a unei unităţi antiaeriene a Gardienilor Revoluţiei. Prăbuşirea avionului s-a soldat cu moartea tuturor celor 176 de persoane de la bord, pasageri şi echipaj.

Marţi, Gholamhossein Esmaili, purtătorul de cuvânt al autorităţilor judiciare iraniene, a declarat că „au avut loc ample investigaţii şi mai mulţi oameni au fost arestaţi„, fără să dea detalii despre numărul acestora sau natura implicării lor în tragicul eveniment.

Preşedintele Hassan Rouhani, într-un discurs televizat sambătă, a cerut deja autorităţilor judiciare formarea unui tribunal special care să ancheteze cazul, despre care a spus: „Nu este un caz ca oricare altul. Întreaga lume va fi cu ochii pe acest tribunal”.

Citeşte şi: Jihadist sirian condamnat pentru crime de război în Germania

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Teo Costache, reacție ironică după apariția lui Marcel de la Insula Iubirii! Ce l-a amuzat teribil
Fanatik.ro
Un fotbalist român, suspectat de fraudă de 3,5 milioane de euro prin intermediul unor site-uri de matrimoniale
Capital.ro
Grevă marți în ANAF, Vamă și Ministerul Finanțelor. Funcționarii se solidarizează cu protestul din sănătate
Playtech.ro
Averea declarată versus averea reală. Câți bani ar fi strâns Vladimir Putin de când conduce Rusia și ce spun investigațiile internaționale
Adevarul
Cine predă, de fapt, în școlile din România? Adevăruri și mituri despre profesorii titulari și suplinitori
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
PSD sesizează Guvernul Bolojan la Curtea de Apel București și la Parchetul General: A inițiat hotărâri de Guvern și politici publice cu impact pe termen lung, ceea ce îi era total și irevocabil nepermis
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România