Ludovic Orban: „Dublarea alocaţiilor se va face în august dacă sunt bani. A fost o răzbunare a PSD împotriva PNL”

Invitat duminică dimineaţă într-o emisiune online la hotnews.ro, premierul Orban a răspuns întrebărilor despre dublarea alocaţiei pentru copii.
Romania TV
19 ian. 2020, 07:33
Ludovic Orban:

Premierul a explicat prorogarea dublării alocaţiilor prin faptul că în momentul acesta impactul bugetar nu ar fi putut fi susţinut, iar despre posibilitatea ca aceasta să se întâmple în al doilea semestru al anului a declarat „dacă vor exista fonduri”.

Orban a detaliat, amintind că trebuie să acopere creşterea pensiilor şi a salariilor şi că orice creştere trebuie să fie sustenabilă, astfel încât să nu se facă din împrumuturi care ar mări deficitul bugetar.

Lovitură de teatru. Guvernul îşi asumă răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor 

„Dublarea alocaţiilor a fost răzbunarea PSD împotriva noastră, au zis să vadă şi PNL cum e”, a declarat premierul, punctând că nicăieri în lume nu se cresc alocaţiile de două ori în decurs de un an.

„Vom creşte alocaţiile. Cu cât, vom vedea, în funcţie de fondurile disponibile”, a încheiat Orban. „Alocațiile pentru copii vor crește, asta este absolut necesar. Nu pot să spun dacă se dublează, creșterea depinde de creșterea economică și de câți bani vor fi disponibili la buget”, a mai declarat Ludovic Orban.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?