Orban, de Ziua Unirii Principatelor Române: Este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor

Premierul Ludovic Orban afirmă, în mesajul transmis cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, că ''sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferenţele de opinie sau rivalităţile politice''.
Romania TV
24 ian. 2020, 08:02
Orban, de Ziua Unirii Principatelor Române: Este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor

„Cu 161 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag al generaţiei paşoptiste, unirea Moldovei cu Ţara Românească. Mica Unire, cum este numit momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a reprezentat prima etapă în crearea statului unitar român, desăvârşită la 1 decembrie 1918, când a avut loc şi unirea cu Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureş. Ce poate fi mai frumos pentru o naţiune decât consensul în jurul unui obiectiv vizionar a cărui împlinire avea să deschidă calea către un stat modern, suveran şi independent? Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în acelaşi timp ca domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei a însemnat, cum el însuşi spunea, conform relatărilor vremii, nu doar venirea la putere a unui om, ci a unui popor. Avem multe de învăţat din exemplul artizanilor Unirii Principatelor Române”, spune şeful Guvernului, în mesajul său.

El subliniază că în acel moment la românii din Moldova şi Muntenia a fost un „cumul de voinţă şi de curaj politic datorită căruia există şi România de astăzi”.

„Chiar dacă au existat şi voci care se opuneau unificării, divanurile ad-hoc care au precedat unirea celor două principate au demonstrat dorinţa de unire a românilor, iar elitele politice ale vremii au fructificat o şansă istorică pentru întreaga naţiune. Reformele care au urmat în toate domeniile importante ale economiei şi vieţii social-politice au schimbat în bine destinul acestui popor. A fost un cumul de voinţă şi de curaj politic datorită căruia există şi România de astăzi, revenită de peste un deceniu în marea familie europeană şi partener al Alianţei Nord-Atlantice. Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca naţiune atunci când ne uneşte un obiectiv comun. În 1859, puternica apropiere culturală şi economică dintre Moldova şi Ţara Românească a fost catalizatorul Micii Uniri. Dezvoltarea şi modernizarea statului nou format atunci nu ar fi fost însă posibile fără respectul pentru lege şi pentru binele întregii naţiuni”, evidenţiază premierul Orban.

Totodată, el arată că provocarea actuală pentru România o reprezintă dezvoltarea ţării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

„Sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferenţele de opinie sau rivalităţile politice. Provocarea actuală o reprezintă dezvoltarea ţării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, reducând decalajele economice sau sociale. Acesta este drumul pe care mi l-am asumat împreună cu echipa guvernamentală pe care o conduc, în deplin respect pentru lege şi pentru binele societăţii. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”, mai spune premierul Ludovic Orban.

Ludovic Orban participă vineri la Iaşi, la manifestările dedicate sărbătorii Unirii Principatelor, la care va participa şi preşedintele Klaus Iohannis, fostul premier Victor Ponta şi liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR