Zeci de arestări după protestele violente de la Paris. Imagini teribile de la confruntările dintre manifestanţi şi poliţie VIDEO

Poliţia a reţinut 81 de persoane în toată Franţa după protestele ce au avut loc în mai multe oraşe împotriva brutalităţii poliţiei şi a legii securităţii globale, adoptate în camera inferioară a Parlamentului francez.
Daniel Spătaru
30 nov. 2020, 12:59
Zeci de arestări după protestele violente de la Paris. Imagini teribile de la confruntările dintre manifestanţi şi poliţie VIDEO

Arestările au fost efectuate după ce în jur de 133.000 de persoane au demonstrat în mai multe oraşe, cu 46.000 doar la Paris, potrivit Ministerului de Interne. Organizatorii au anunţat mai târziu că până la 500.000 de persoane la nivel naţional s-au alăturat marşurilor, cu aproape 200.000 de oameni în capitală. La Paris, unde au izbucnit revolte izolate, protestatarii au ridicat baricade şi au aruncat obiecte asupra poliţiei, în timp ce 23 de poliţişti au fost răniţi, potrivit forţelor de poliţie ale oraşului. Protestele violente au generat la nivel naţional 76 de răniţi, potrivit AFP. În oraşul breton Rennes, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. Alte proteste au avut loc la Strasbourg, Marsilia şi Lyon.

Protestele au legătură cu două incidente arătând brutalitatea poliţiei. Lunea trecută, poliţiştii au folosit forţa pentru a evacua o tabără de migranţi, iar joi a apărut un videoclip ce pare să arate cum poliţiştii bat un producător negru de muzică.

Procurorul public din Paris Remy Heitz le-a declarat duminică jurnaliştilor că biroul său a iniţiat anchete împotriva a patru ofiţeri de poliţie. În primele ore ale zilei de luni, trei ofiţeri au fost acuzaţi de violenţă motivată rasial, a anunţat AFP citând o sursă judiciară.

Citeşte şi Manifestații violente la Paris. Protestatarii au incendiat mai multe mașini. Forțele de ordine folosesc gaze lacrimogene VIDEO

Un ofiţer suspectat de aruncarea unui recipient cu gaze lacrimogene în studioul de muzică unde a avut loc atacul a fost acuzat în principal de „violenţa intenţionată”. Agenţia a anunţat că doi ofiţeri au fost arestaţi, în timp ce ceilalţi doi au fost plasaţi sub supraveghere judiciară. Videoclipul a apărut pe fondul legislaţiei propuse ce va limita dreptul de a difuza imagini cu poliţişti.

Guvernul afirmă că o nouă lege de securitate ar proteja mai bine poliţia şi restricţiona înregistrările video ce ar împiedica operaţiunile poliţiei. De asemenea, mulţi văd libertatea presei în pericol din cauza acestei legi planificate. Măsura a fost revizuită în camera inferioară a parlamentului şi se află acum în Senat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT