Românii pot călători în Regatul Unit încă 11 luni în baza cărţii de identitate

Românii pot călători încă 11 luni cu cartea de identitate în şi dinspre Regatul Unit. În acest an vom afla schimbările care vor interveni în privinţa vizelor, paşapoartelor, zborurilor şi asigurărilor medicale.
Romania TV
01 feb. 2020, 12:40
Românii pot călători în Regatul Unit încă 11 luni în baza cărţii de identitate

Regatul Unit nu mai face parte din Uniunea Europeană. Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, aşa cum a fost ratificat miercuri de Parlamentul European, prevede o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului. În această perioadă, Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor negocia detaliile aşa-numitei tranziţii comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

Românii care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord după 1 ianuarie 2021 vor trebui să verifice data de expirare a paşaportului şi, dacă este necesar, să îl reînnoiască înainte de această dată.

De asemenea, este important ca turiștii să se informeze despre asigurările de călătorie valabile în Regatul Unit, de la 1 ianuarie 2021.

Potrivit ambasadorului Marii Britanii, „Cetăţenii români care sunt rezidenţi în mod legal în Marea Britanie înainte de sfârşitul anului 2020 pot să îşi petreacă restul vieţii în Marea Britanie, beneficiind de aceleaşi drepturi ca şi până acum, cu schimbări minime. Cu toate acestea, este important să se înregistreze în Marea Britanie sub schemele de rezidenţă settled sau presettled. 435.000 de români s-au înregistrat deja şi vă rog să vă îndemnaţi toţi cunoscuţii dvs. care nu s-au înregistrat să facă acest lucru până la sfârşitul anului 2020″.

Citește șiKlaus Iohannis, mesaj pentru cetăţenii români din Marea Britanie după Brexit

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Au transferat un internațional care-l „umilește” pe Tamaș la consumul de alcool, iar fanii au intrat în panică: „Ascundeți băutura din oraș!”
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Trucul folosit de hoteluri pentru a-i face pe turiști să cheltuie mai mult. Mulți nu își dau seama
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Eugen Tomac, adevărul despre o alianță cu AUR și anularea alegerilor prezidențiale din 2024. „Cetățenii au dreptul să cunoască”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți