Băsescu, despre migranţii ajunşi în Grecia: „Mor copii şi nu facem nimic”

Traian Băsescu s-a declarat revoltat în plenul Parlamentului European de situaţia copiiilor migranţilor ajunşi în insulele greceşti. Politicianul susţine că aceştia trăiesc în condiţii inumane şi mor din cauza mizeriei, în timp ce Comisia Europeană nu face nimic. "Avem obligația să preluăm copii din insulele grecești în toate statele”, a spus Băsescu.
Romania TV
01 feb. 2020, 19:51
Băsescu, despre migranţii ajunşi în Grecia:

„Doamna președinte, reluăm subiectul pe care l-am discutat acum o lună la Strasbourg. Nimic nu se întâmplă. În realitate, situația din insulele grecești este extrem de dificilă și pentru localnici și pentru refugiați. Mă voi referi însă la cei circa 7.600 de copii care trăiesc în insule în condiții absolut inumane. Trăiesc în corturi, hrăniți insuficient, în condiții de igienă precare, se îmbolnăvesc și doamna președinte, doamna comisar, mor copii în Europa din cauza mizeriei. Iar noi aici spunem că am dat Greciei 2,1 miliarde. Da, s-au dat de patru ani încoace, iar sprijinul este insuficient. Este un moment al solidarității, avem obligația să preluăm copii din insulele grecești în toate statele”, a afirmat Băsescu.

Citeşte şi: Traian Băsescu anunţă dezastru dacă pensiile nu se majorează în etape: „Va fi foarte rău”

Politicanul a cerut cu o lună în urmă Comisiei Europene să sprijine guvernul Greciei şi să returneze în ţările de origine sau să redistribuie urgent câteva mii de refugiaţi, cu o atenţie deosebită pentru copiii minori neînsoţiţi. Acesta a fost nevoit să reia acest subiect în plenul Parlamentului European constatând că nu a existat nici un fel de implicare a Comisiei în rezolvarea problemelor grave ale migranţilor ilegali din insulele greceşti.

Citeşte şi: Traian Băsescu: „Mie mi-a ajuns până în gât. M-au luat de păcălici!”

„Pe insule se află peste 7000 minori, dar 3000 sunt neînsoţiţi, nu are nimeni grija lor, sunt flămânzi, bolnavi o bună parte din ei şi pur şi simplu unii mor lipsiţi de orice asistenţă. Se întâmplă în Europa care se umflă în pene cu “Green Deal” şi 5G. Îngrozitor”, adaugă Băsescu într-un mesaj postat pe Facebook.


DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Vești proaste pentru Costel Gâlcă și rapidiști. A venit anunțul după victoria de la Sibiu – joacă abia în martie. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Pensia pentru limită de vârstă 2026. Cine poate ieși la pensie anul acesta
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Radu Naum, ȘOCAT de ”șpaga” găsită în ghiozdan după un meci internațional: ”Îl lăsasem într-o cameră de unde să nu îl ia nimeni”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil