Incendiu în secţia ATI de la spitalul din Târgu Mureş. Mai mulţi pacienţi, în pericol

Scene de coşmar la spitalul din Târgu Mureş. Un incendiu a avut loc, vineri dimineaţă, în secţia ATI a clinicii medicale III. Focul a fost stins de angajaţii unităţii medicale până la sosirea pompierilor.
Razvan Mihalascu
04 dec. 2020, 09:00
Incendiu în secţia ATI de la spitalul din Târgu Mureş. Mai mulţi pacienţi, în pericol
Incendiu în secţia ATI de la spitalului din Târgu Mureş. Mai mulţi pacienţi, în pericol

S-a dat alerta vineri dimineaţă, după ce a izbucnit un incendiu în secţia ATI de la spitalul din Târgu Mureş din cauza unei prize.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, incendiul a izbucnit într-un salon ATI din incinta clinicii Medicale III a Spitalului Clinic Judeţean Mureş în care se aflau şase pacienţi. Dintre aceştia, doar cel care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat.

Reprezentanţii ISU Mureş precizează că incendiul a fost lichidat de către personalul spitalului, până la sosirea forţelor de intervenţie.

„În salon se aflau şase pacienţi. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea acestora. Doar unul a necesitat să fie mutat de lângă priză”, a declarat plt. Dan Petru, purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, la România Tv.

Incendiu în secţia ATI de la spitalul din Târgu Mureş. Care este cauza

Din primele informaţii, pompierii iau în calcul faptul că incendiul din secţia ATI din cadrul spitalului din Târgu Mureş ar fi izbucnit din cauza unui scurt circuit.

Pompierii au intervenit la fața locului pentru „a executa o recunoaștere”.

Şeful secţiei ATI Mureş, premiat de Ziua Naţională

Dr. Mircea Stoian, șeful Secției ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, a fost premiat, marți, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, primind distincția Fibula de la Suseni din partea Prefecturii, conform zi-de-zi.ro.

Tragedie după incendiul de la ATI Neamţ

Pe 14 noiembrie, un incendiu a izbucnit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, provocând o tragedie. Pacienții internați pe secție erau bolnavi cu Covid-19.

Zece pacienți au murit în acea noapte, iar șase răniți au fost transferați la Iași. Medicul de gardă, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului pentru că a încercat să salveze pacienți, a fost transferat la un spital din Belgia.

Citeşte şi: Incendiul de la ATI din Piatra Neamţ mai face o victimă. Încă un pacient a murit

Singurul pacient supraviețuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamț a ieșit, duminică, de la Terapie Intensivă, unde era internat din cauza coronavirusului. Acesta a fost internat la secția exterioară Lețcani, din Iași.

Citeşte şi: Ce s-a întâmplat cu singurul supravieţuitor de la Piatra Neamţ: Ultimele detalii despre starea pacientului

Guvernul a anunţat că familiile victimelor incendiului de la ATI vor primi câte 5.000 de lei.

„Ajutoarele de urgență prevăzute la art. 1 se acordă familiilor ai căror membri au decedat sau au fost răniți în incendiu, indiferent de veniturile acestora, în cuantum de 5.000 lei pentru fiecare persoană decedată ori rănită”, se arată în proiectul Guvernului.

Citeşte şi: Incendiu ATI Neamţ. Bani de la stat pentru familiile victimelor

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
Moartea lui Valentin, polițistul din Galați găsit împușcat în pădure, scoate la iveală o problemă ținută sub tăcere. Ce l-ar fi determinat să facă gestul extrem: „La noi e privit ca o ciudățenie”
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
El Niño revine cu o amenințare uriașă: fenomenul care a provocat odinioară o foamete mortală poate lovi din nou planeta
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine sunt cei cinci turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări, în Maldive! Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind guvernarea! Anunțul premierului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi