Cursuri suspendate în 75 de şcoli din Bucureşti din cauza gripei

Cursurile au fost suspendate, vineri, în nu mai puţin de 75 de şcoli din Bucureşti din cauza gripei. În cinci dintre aceste unităţi de învăţământ, orele au fost suspendate integral pentru ca echipe de specialişti să efectueze dezinfecţia, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Romania TV
07 feb. 2020, 08:04
Cursuri suspendate în 75 de şcoli din Bucureşti din cauza gripei

Un număr de 75 unităţi de învăţământ din Bucureşti au vineri activitatea suspendată parţial, la unele clase sau grupe, din cauza gripei, iar cinci şcoli au activitatea suspendată integral pentru dezinfecţie.

Potrivit Agerpres, cursurile se suspendă în situaţia în care sunt cel puţin trei copii cu gripă într-o clasă sau grupă, iar cazurile sunt confirmate medical.

Trei școli din București au cursurile suspendate până vineri, din cauza numărului mare de copii diagnosticați cu gripă, a anunţat Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București în cadrul comandamentului de iarnă de la Primăria Capitalei.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, joi, în cadrul Comandamentului de iarnă de la sediul primăriei, că numărul copiilor bolnavi de gripă în Bucureşti a depăşit 4.600.

Ce măsuri ia Ministerul Educaţiei pentru a preveni răspândirea gripei în şcoli

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene şi Inspectoratului Școlar al Municipiului București o notă cu măsurile obligatorii pe care unitățile de învățământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivitățile de preșcolari și elevi.

Conform notei, unitățile de învățământ trebuie să se asigure de următoarele:

1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unitățile de învățământ la începutul fiecărui schimb.

2. În cazul apariției de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat și Direcției Județene de Sănătate Publică/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

3. În cazul absenței timp de trei zile, consecutiv, a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.

4. Realizarea dezinfecției unității de învățământ.

5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecția spațiilor de învățământ.

6. Pentru toți copiii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se vor asigura obligatoriu apă și săpun în unitățile de învățământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală și colectivă:

  • Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă etc.)
  • Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor
  • Consumul de apă doar din surse sigure/autorizate

7. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale etc., pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.

8. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverință medicală.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice și părinți în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și adoptării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică/direcției de profil a Municipiului București, în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivității școlare.

Citeşte şi: ŞCOLI ÎNCHISE în Bucureşti din cauza gripei

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Panama, zduguită de o mișcare seismică de 7,7, urmată de 40 de replici! Mai multe clădiri s-au prăbușit
iamsport.ro
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: 'Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul'
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte