Dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara: Cinci inculpaţi rămân în arest la domiciliu încă o lună

Cinci dintre inculpaţii din dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara rămân în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. informează news.ro. Printre aceştia se numără şi fostul şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. Decizia poate fi contestată în 48 de ore.
Romania TV
10 feb. 2020, 14:57
Dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara: Cinci inculpaţi rămân în arest la domiciliu încă o lună

Potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia în privinţa prelungirii arestului la domiciliu, în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, poate fi contestată în 48 de ore, informează news.ro.

Iată ce scrie în decizia ÎCCJ: ”Admite propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul nr.35/P/2019. (…) Prelungeşte durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2020 şi până la data de 16.03.2020, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 80 de lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”.

Potrivit DNA, Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:

– Ispravnic Cristian Ilie, director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 9 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; 5 infracţiuni de luare de mită, 5 infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată.

– Horgea Cristian, şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 5 infracţiuni de luare de mită din care una în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracţiuni), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni), complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

– Miuţescu Elisabeta, angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reţinut 3 infracţiuni de trafic de influenţă din care una în formă continuată,  complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la luare de mită.

– Dima Cristian, angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reţinut 2 infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni complicitate la luare de mită.

 

Citeşte şi:

– Lucaciu Mircea Andrei, şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut 8 infracţiuni complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, luare de mită,  complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Pascu Patriciu-Mirel, şef la Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Băeţan Vasile-Alin, inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Stoenescu  Anca-Patricia,  la data faptei şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în sarcina căreia s-a reţinut s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor DNA, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de următoarele persoane:

– Căprar Dorel Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită, 3 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 3 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Tripa Florin, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 2 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,  2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Chisăliţă Ioan Narcis, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

– Munteanu Bogdan, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată.

– Zamiska Ioan – Iaromir, controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dare de mită.

– Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta, controlori trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Moraviţa în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Citeşte şi: Deputatul PSD Dorel Căprar, inculpat în dosarul şpăgilor adunate de DRDP Timişoara din vămi pentru PSD Arad

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix pe care îl recomandă MM Stoica pentru weekend: „E ceva deosebit!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
James Tolkan, celebrul actor din „Top Gun” și „Back to the Future”, a încetat din viață la 94 de ani
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj