Directoarea brutăriei din Ditrău: „În două luni, de când am anunțat 3 posturi vacante, nimeni din comună nu a venit să se angajeze”

Directoarea brutăriei din Ditrău, Köllő Katalin, spune că a aflat din presă despre petiția celor 1.800 de localnici şi că nu are motive să le ceară scuze, nici să facă publice documentele angajaților din Sri Lanka, cum au cerut semnatarii petiției.
Romania TV
12 feb. 2020, 18:09
Directoarea brutăriei din Ditrău:

Primarul comunei harghitene Ditrău a declarat marţi, pentru Mediafax, că o petiţie semnată de peste 1800 de oameni din localitate a fost depusă la primărie, iar prin aceasta se cere verificarea actelor de angajare ale celor doi muncitori singalezi, inclusiv cele ce le atestă calificarea în domeniu. De asemenea, localnicii cer să nu se mai permită angajarea de muncitori din afara ţării. Iniţiatorul petiţiei ar fi, conform sursei citate, tot preotul Biro Karoly.

Miercuri, directoarea brutăriei a declarat că nu are de ce să le ceară scuze localnicilor, având în vedere că, până la izbucnirea scandalului, aceştia nu s-au arătat deloc interesaţi de locurile de muncă disponibile în cadrul societăţii pe care o administrează.

„Nu ştiu ce legătură are primarul cu firma noastră, nu înţelegem, chiar dacă el este mediator. Dacă ne este adresată, cred că ar trebui să vină cineva, reprezentanţii locuitorilor care au semnat sau cine a strâns semnăturile, atunci să vină la noi şi să ne predea personal, cu semnătură. 

Nici într-un caz nu vom cere scuze de la localnici, pentru că noi credem şi suntem convinşi că nu am făcut niciun rău. Angajaţii noştri nu mai locuiesc în Ditrău, e foarte important. Nu au pentru ce să-i deranjeze, ei sunt în Ditrău doar în timpul de lucru. Nu ştim din ce cauză încă îi deranjează”, a afirmat directoarea brutăriei.

Köllő Katalin a demontat şi afirmaţiile localnicilor, conform cărora angajaţii din afara ţării ar ocupa locurile de muncă ce le-ar putea reveni lor.

„Pentru mine degeaba vine de la şomaj o persoană care nici nu are diplomă sau calificare, care a fost asistent nu ştiu unde sau a lucrat la pădure şi apoi să vină la mine ca brutar. Sunt trei posturi vacante anunţate la AJOFM de două luni şi nu a venit nimeni. Directorul de la AJOFM mi-a explicat că momentan există în tot judeţul un brutar în Topliţa, care are 61 ani. Nici măcar un localnic nu a venit la noi că vrea să se angajeze”, a adăugat Köllő Katalin. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Pod prăbușit la Techirghiol! S-a rupt în două. Imagini de coșmar
Fanatik.ro
România, fără apărare în calea dronelor? Cât de gravă e, în realitate, situația după incidentele de la Galați și Tulcea. Un general în rezervă, avertisment dur: „Avem lipsuri”
Capital.ro
Decretele privind demisiile miniștrilor PSD, publicate în Monitorul Oficial. Bilanțuri complete și predarea portofoliilor către interimari
Playtech.ro
Ce contracte de închiriere trebuie înregistrate la ANAF. Avantajele contribuabilului și cum se procedează în 2026
Adevarul
SURSE Grupul politic care ar putea decide soarta lui Bolojan: negocieri tensionate și acuzații dure înainte de moțiune
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în București. O femeie a ajuns în stare critică după un lifting facial: „Noi am pregătit acum, am luat sicriul, loc de veci..”
iamsport.ro
Legendarul Claudiu Răducanu, bătut fără vină: ”Eram plin de sânge!”
MediaFlux
Jupiter a ieșit din retrograd și activează viața sentimentală a trei zodii. Cine se va îndrăgosti la finalul lui aprilie
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara