Bărbaţii şomează mai mult ca femeile

Numărul şomerilor s-a îngroşat în acest an cu încă 4000 de persoane, comparat cu anul 2010, în contextul în care în luna octombrie a acestui an cifra şomerilor a scăzut faţă de luna septembrie cu 28000, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Romania TV
30 nov. 2011, 14:08
Bărbaţii şomează mai mult ca femeile

Astfel, numărul şomerilor cu vârste cuprinse între 15-74 de ani estimat pentru luna octombrie din anul curent este de 727000 de persoane, în scădere faţă de luna precedentă, când erau înregistraţi 755000 de şomeri şi în uşoară creştere faţă de aceeaşi lună din anul precedent, moment în care 723000 de persoane figurau pe listele şomerilor.

Potrivit INS, pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 8,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,4% în cazul celor de sex feminin. Pentru persoanele adulte cu vârste între 25 şi 74 de ani rata şomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna octombrie 2011, respectiv 6,5% în cazul bărbaţilor şi 4,7% în cel al femeilor. Pe de altă parte, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 70,5% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2011.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Cutremur de 6,7 în Japonia! Un tsunami a lovit coasta nordică a țării apoi
Fanatik.ro
Ngezana, probleme mari de indisciplină! Dezvăluirea care aruncă în aer vestiarul FCSB: „A plecat din cantonament! S-a văzut cu Djokovic”
Capital.ro
A murit actorul Cristian Nicolaie. Pierdere pentru teatrul românesc: Un om cu o blândețe aparte
Playtech.ro
Ce înseamnă grupa II de muncă? Ce se ia în considerare la pensie
Adevarul
Casă bătrânească renovată total cu doar 1.000 de dolari. „Nu este atât de veche, datează din anii 70”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Nenorocire fără margini în Dolj! Doi șoferi, de 20 și 36 de ani, și-au pierdut viața într-un grav incident rutier. O a treia persoană a rămas încarcerată
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave la adresa lui Istvan Kovacs! Susține că arbitrul ar fi vinovat pentru decăderea unei echipe din România: ”Și-a băgat cineva coada!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai avut salariul între 2.000 lei și 6.000 lei
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume