România, ţara cu cea mai mică pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu. Cum ar creşte venitul cu salariul minim european

Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), susţine că România este ţara cu cea mai mică pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu net, de numai 39%, iar introducerea unui salariu minim la nivel european, respectiv 60%, poate însemna un impact economic şi social deosebit de intens şi cu efecte atât liniare cât şi conjugate greu de anticipat.
Romania TV
17 feb. 2020, 11:58
România, ţara cu cea mai mică pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu. Cum ar creşte venitul cu salariul minim european

„Primele reacţii ale ţărilor Uniunii Europene referitoare la introducerea unui salariu minim la nivel european, respectiv 60% din salariul mediu, au fost ambivalente, şi pozitive şi negative, dar foarte multe ţări au susţinut că vor exista multe efecte negative. Printre acestea menţionam: închiderea firmelor care nu pot susţine creşterea salarială, migrarea companiilor multinaţionale din statele unde va creşte prea mult în alte zone, inclusiv în afara UE, şi creşterea inflaţiei”, a declarat, luni, Ovidiu Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, conform datelor statistice, Franţa s-ar găsi „în cea mai bună situaţie” în cazul în care s-ar lua această decizie la nivel european, pentru că salariul minim net este deja peste procentul de 60%.

„Franţa are un salariu mediu net foarte mare, de 2.225 de euro în 2019, al doilea după Germania, şi pentru că salariul minim net reprezintă 62,29% este deja peste procentul acesta. Dacă se aplică această măsură, Franţa nu are probleme de consecinţe negative, ci numai pozitive. Dacă ne uităm la Germania, salariul mediul net este puţin mai mare, de 2.439 euro, dar salariul minim este de 47%, deci ar urma o creştere de aproape 13 procente. Germania se va confrunta astfel cu nişte situaţii deosebite. Dacă ne uitam şi la România, ea este ţara cu cea mai mica pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu net, de 39,58%%, mai mică decât în Bulgaria (47,63%) şi Ungaria (44,58%). Cu cât diferenţa este mai mare cu atât vor fi probleme mai mari. Având 39% trebuie să ajungem la 60% vă daţi seama că o creştere cu peste 20 de procente înseamnă un impact economic şi social deosebit de intens şi cu efecte atât liniare, cât şi conjugate greu de anticipat”, a spus Ovidiu Nicolescu.

Pentru a analiza impactul pe care proiectul de introducere a unui salariu minim la nivel european l-ar putea avea asupra întreprinderilor mici şi mijlocii din România, CNIPMMR realizează în prezent un Test IMM sub forma unui chestionar transmis membrilor CNIPMMR şi publicat pe paginile de socializare ale organizaţiei.

Propunerea de introducere a unui salariu minim la nivel european aparţine socialiştilor europeni, prin care se doreşte stabilirea unui mod de calcul al salariului minim unitar la nivel european care să garanteze o serie de salarii minime adecvate.

Prin introducerea salariului minim european se urmăreşte: stoparea migraţiei forţei de muncă, îmbunătăţirea nivelului de trai şi crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea viitoarei forţe de muncă.

Potrivit CNIPMMR, deşi la prima vedere această iniţiativă pare că va avea efecte pozitive pentru statele membre, în special pentru ţările mai slab dezvoltate din UE şi pentru cetăţenii europeni cărora li se garantează un nivel de trai satisfăcător, iar membri ai Comisiei Europene dau garanţii că, la stabilirea salariului minim se vor lua în calcul condiţiile economice şi sociale din fiecare stat membru, precum şi legislaţia internă cu privire la stabilirea nivelului salariului minim garantat, sunt ţări care privesc cu scepticism această problematică, analizând îndeaproape efectele negative pe care le poate avea.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Secretul succeselor lui David Popovici, Ilie Năstase și Simona Halep, dezvăluit de Mircea Lucescu: „Totul stă în asta. E ceva fantastic!”
Capital.ro
Zi de doliu. Un nume cunoscut s-a stins în tragedia din Rahova: O femeie puternică, viața a încercat-o de nenumărate ori
Playtech.ro
Grupa I de muncă. Perioadele care nu se iau în calcul la pensie
Adevarul
O călugăriță a renunțat la viața din mănăstire pentru a preda yoga în bikini: „Am fost învățată că senzualitatea era un păcat”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Anunțul medicilor despre Flavia Groșan. Din păcate, veștile sunt triste
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Zona extrem de sensibilă unde un conflict NATO-Rusia poate izbucni oricând
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025