Marius Şumudică, reacţie în scandalul de rasism: „Colţescu s-a sinucis profesional, a încheiat cu arbitrajul”

Marius Şumudică, antrenorul echipei Gaziantep FK, a declarat miercuri, la Digi Sport, că pentru arbitrul Sebastian Colţescu este încheiată cariera după gafa de la meciul PSG – Istanbul BB.
Daniel Spătaru
09 dec. 2020, 18:11
Marius Şumudică, reacţie în scandalul de rasism:

Marius Şumudică l-a criticat şi pe alt membru al brigăzii lui Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, spunând că acesta este foarte arogant.

“Cred că el Sebastian Colţescu a greşit. Acum doi ani am antrenat în Arabia Saudită. Veneau brigăzi de Liga Campionilor şi nu m-a eliminat nimeni, n-am avut probleme. La două meciuri am avut această brigadă. La un meci m-am abţinut rău de tot.

Citeşte şi Dan Negru: „Am fost în locul lui Colţescu, ştiu cum e şi am evitat un tămbălău”

Atâta aroganţă din parte unui tuşier, domnul Şovre, n-am întâlnit în toată cariera mea de jucător şi de antrenor. Acest om mă trata ca şi cum nu ne-am fi văzut niciodată. De atunci îl apreciez pe Haţegan, l-a chemat de nu ştiu câte ori în cască şi nu a venit să aibă vreun conflict cu mine. Mă trata precum eram ultimul antrenor care nu aveam licenţă Pro şi el arbitrase şase finale de Liga Campionilor. Cred că aseară Sebastian Colţescu din punct de vedere profesional a încheiat cu arbitrajul şi s-a sinucis”, a spus Marius Şumudică, la Digi Sport.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
Capital.ro
Mii de pensionari români riscă să plătească pentru erorile statului. O nouă lege poate schimba regulile
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Dispar sobele cu lemne din casele românilor. Soluții propuse prin lege pentru încălzire
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România