CORONAVIRUS. Ce se întâmplă cu EURO 2020. Anunţul făcut de Raed Arafat

În contextul situaţiei generate de răspândirea coronavirusulu, Raed Arafat a recomandat ca toate activităţile legate de organizarea şi desfăşurarea turneului final al Campionatului European de fotbal EURO 2020 la Bucureşti să continue conform graficului stabilit.
Alina Costache
28 feb. 2020, 17:11
CORONAVIRUS. Ce se întâmplă cu EURO 2020. Anunţul făcut de Raed Arafat

„Astăzi, la Palatul Victoria, a avut loc şedinţa lunară a Comitetului interministerial de coordonare şi organizare a turneului final al Campionatului European de fotbal 2020. Ministerul Tineretului şi Sportului a fost reprezentat de către secretarul de stat, Dragoş Coman, întâlnirea fiind prezidată de consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu. Din cauza situaţiei generate de răspândirea virusului COVID-19 (coronavirus) şi a posibilelor implicaţii pe care acest fapt le-ar putea avea asupra desfăşurării Campionatului European de fotbal EURO 2020 la Bucureşti, la întâlnire a fost invitat şi secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Recomandarea acestuia în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea evenimentului fotbalistic ce va avea loc în vară a fost de a continua activităţile stabilite conform graficului. Acesta a mai spus că orice decizie va fi luată ţinându-se cont de hotărârile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a Direcţiei de Sănătate Publică a Uniunii Europene şi a UEFA. Până atunci însă, lucrurile trebuie să decurgă normal”, se arată într-un comunicat de presă postat, vineri, pe site-ul oficial al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Secretarul de Stat Dragoş Florin Coman a declarat că Ministerul Tineretului şi Sportului susţine continuarea tuturor activităţilor în ritm susţinut pentru finalizarea tuturor obiectivelor asumate fără a ne prevala de situaţia actuală. Şi reprezentantul FRF, managerul de proiect Florin Şari, a anunţat că UEFA a transmis federaţiei să nu se abată pentru niciun pretext de la procedura organizatorică. Momentan nu este nevoie de a schimba ceva în privinţa organizării EURO 2020.

În continuarea discuţiilor, reprezentanţii instituţiilor implicate în organizarea EURO 2020 au prezentat situaţia la zi în ceea ce priveşte demersurile finalizate, precum şi stadiul în care se află lucrările de infrastructură.

În ceea ce priveşte evoluţia lucrărilor la stadioane, arena Steaua se află în stadiul cel mai avansat, până la sfârşitul lunii aprilie urmând să se monteze gazonul. Şi la Arcul de Triumf lucrările au avansat destul de mult, ajungându-se la un grad de execuţie de 70%. La stadionul Giuleşti s-a ieşit la cota 0 şi s-au montat grinzile la tribuna oficială, iar gradenele sunt montate în proporţie de 50%.

Cele două aeroporturi, Băneasa şi Henri Coandă, sunt pregătite să primească delegaţiile oficiale şi suporterii inclusiv din punct de vedere al formalităţilor vamale.

În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor la calea ferată care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni, Ministerul Transporturilor a anunţat că s-a ajuns la un acord cu reprezentanţii hotelului din zonă, urmând ca săptămâna viitoare să se semneze un protocol prin care se va permite executarea de foraje pentru montarea celor două pile. Cel târziu la sfârşitul lunii mai lucrările vor fi finalizate.

La şedinţa Comitetului Interministerial au participat reprezentanţi la nivel de secretari de stat şi directori ai instituţiilor care, alături de Ministrul Tineretului şi Sportului, sunt implicate în pregătirile pentru Euro 2020: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sănătăţii, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Finanţelor Publice, Muncii şi Protecţiei Sociale, Afacerilor Externe, Sănătăţii, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Afacerilor Interne. De asemenea, au fost reprezentanţi şi din partea Companiei Naţionale de Investiţii, ai Federaţiei Române de Fotbal, ai Prefecturii Municipiului Bucureşti, ai Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi ai Agenţiei Naţionale Antidoping.

S-a stabilit ca următoarea şedinţă a Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020 să se desfăşoare pe 20 martie.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie – 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo, însă lucrările au început doar la primele trei.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului.

Propunerile FRF pentru antrenamentele echipelor naţionale care vor juca la Bucureşti în cadrul EURO 2020 sunt bazele sportive de la Mogoşoaia, Berceni (FCSB) şi Voluntari, şi nu stadioanele Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid din Capitală, aflate în prezent în construcţie. În cazul în care vor fi gata până la 30 mai 2020, FRF va putea adăuga noile arene pe lista propunerilor transmisă la UEFA pentru antrenamentele din timpul EURO 2020.

Citeşte şi Italianul infectat cu CORONAVIRUS după ce s-a întors din România s-a vindecat

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Emilia Ghinescu, apel disperat. Întâmplarea care a întristat-o pe cântăreață: „Știu ce este în sufletul meu și al copiilor”
Fanatik.ro
Legendarul Stoicikov, la un pas de bătaie cu rivalul său la Balonul de Aur. Un român a fost martor și a făcut dezvăluiri explozive: „Am stat între ei”
Capital.ro
Reguli paradoxale la bloc. Decizia asociației de proprietari se aplică obligatoriu, chiar dacă e ilegală. Ai o singură metodă de atac
Playtech.ro
Câte numere poţi observa în imagine: test de inteligenţă special
Adevarul
Proprietarii mașinilor de lux trebuie să depună declarația 216 la ANAF până pe 31 decembrie
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Incredibila poveste a lui Marin Dan, campionul mondial care a asistat la uciderea sportivilor israelieni la JO Munchen 1972: ”Am jucat biliard cu ei și apoi au fost căsăpiți”
MediaFlux
Pensiile ajung cu întârziere în ianuarie 2026. Cât au de așteptat românii
stirilekanald.ro
„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend