Vaccinare obligatorie la copii. Protest în faţa Parlamentului. Oamenii au venit cu icoane şi spun rugăciuni

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în faţa Parlamentului pentru a protesta faţă de legea vaccinării. Oamenii au venit cu icoane și spun rugăciuni.
Filip Stan
07 mart. 2020, 13:45
Vaccinare obligatorie la copii. Protest în faţa Parlamentului. Oamenii au venit cu icoane şi spun rugăciuni

Oamenii protestează faţă de legea care ar putea transforma vaccinul în unul obligatoriu în România. Protestatarii s-au înarmat cu icoane şi spun rugăciuni. 

Proiectul de lege a fost inițiat de Guvern în 2017, iar apoi a fost trimis parlamentarilor, unde a trecut de Senat și s-a blocat la Camera Deputaților. Zilele trecute, deputații au discutat actul la comisii și au dat un raport de adoptare, urmând să avem un vot decisiv pe proiect în următoarele zile.

Cele mai importante aspecte incluse în propunerea legislativă 

Opt categorii de vaccinuri vor trebui făcute de copiii ce vor fi înscriși într-o unitate de învățământ. Este vorba de cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei B.

Amenzi pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor. Părinții vor primi avertisment dacă nu se prezintă cu copilul la medicul de familie pentru informarea privind vaccinarea obligatorie. La a doua abatere, se va da o amendă între 1.000 și 2.500 de lei pentru neprezentare.

Amenzile vor putea fi aplicate de mai multe ori. Dacă părinții nu acceptă vaccinarea în urma discuțiilor cu autoritățile, amenzile vor putea ajunge la sume între 5.000 și 10.000 de lei. Cu alte cuvinte, părinții care refuză vaccinarea vor putea fi sancționați de mai multe ori, până ce vor fi de acord cu vaccinarea. Amenzile nu se vor aplica la prima abatere, ci de la a doua.

Accesul copiilor în grădinițe și școli nu va fi legat de efectuarea vaccinurilor obligatorii, deși asta se dorea conform formei adoptate de Senat a proiectului de lege. Deputații vor ca actul să prevadă în mod expres că, „la data înscrierii copiilor într-o colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emise de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii, acest document neputând împiedica accesul la educație sau în instituțiile de învățământ”. Cu alte cuvinte, copiilor nevaccinați nu li se va refuza dreptul la educație.

Acordul pentru vaccinare nu se va considera tacit, în cazul vaccinurilor obligatorii. Părinții vor putea accepta sau vor putea refuza vaccinarea copiilor. Evident, va exista și situația în care copiii vor fi scutiți de vaccinarea obligatorie, dacă au o adeverință de contraindicație pentru vaccinuri (pentru unele vaccinuri sau pentru toate).

Dacă apar reacții adverse, statul va acoperi prejudiciile. Mai precis, documentul prevede că „statul român, prin Ministerul Sănătății, asigură condițiile pentru diagnosticul și tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării precum și compensarea oricăror efecte de durată, dacă sunt dovedite relaţii de cauzalitate”. Atât tipurile de reacții adverse postvaccinale, cât și măsurile compensatorii se vor stabili prin hotărâre a Guvernului. În plus, deputații au adăugat, față de senatori, includerea în fondurile Ministerului Sănătății a sumelor pentru tratamentele medicale, internările și despăgubirea persoanelor care au avut de suferit în urma vaccinării.

Angajatorii vor suporta costurile vaccinării salariaților. Senatorii și-au dat acordul și pentru o prevedere conform căreia, atunci când vaccinarea salariaților e impusă de circumstanțele de la serviciu, angajatorul va suporta costurile pentru vaccinuri și administrarea lor. În caz contrar, firmele vor putea fi amendate. Deputații sunt și ei de acord cu prevederile, potrivit avocatnet.ro. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„Stanciu a bătut palma cu U Cluj”. Gigi Becali a comentat în direct informația zilei. Exclusiv
Capital.ro
Cât câștigă, de fapt, influencerii de pe Instagram, TikTok și YouTube. Sumele pot ajunge la zeci de mii de dolari
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte