Gabriela Firea, după apariţia a două cazuri de coronavirus în Bucureşti: Aş pleda pentru închiderea şcolilor

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că ar fi de acord cu închiderea şcolilor având în vedere ameninţarea privind noul coronavirus, însă precizează că nu poate lua, la nivel local, decizii care să contravină celor luate de autorităţi la nivel naţional.
Romania TV
08 mart. 2020, 17:59
Gabriela Firea, după apariţia a două cazuri de coronavirus în Bucureşti: Aş pleda pentru închiderea şcolilor

Aş pleda pentru închiderea şcolilor. Ca primar general sunt obligată să nu mă suprapun cu decizii locale peste deciziile luate la nivel naţional. Inima îmi spune că ar fi un element de precauţie suplimentară.

nefericire, au fost situaţii în care românii întorşi chiar din zonele contaminate nu s-au izolat imediat, s-au întâlnit cu alte persoane, alţii au acceptat mai greu şi carantina. Văzând tot acest fenomen, pentru că unele persoane au un grad de inconştienţă sa de rezistenţă la măsurile luate de autorităţi (…) nu este motiv de panică, dar nu este  nici un moment în care să ne facem fiecare propriile reguli, propriile politici individuale” a  declarat Gabriela Firea, duminică seară, la Antena 3.

Ea spune că opt persoane care au stat în carantină într-o clădire a Primăriei Bucureşti, dintre care patru de pe vasul Diamond Princess, au plecat şi alte şase se află în carantină.

Firea a precizat că zona de carantină a Primăriei Bucureşti poate cuprinde până în 50 de persoane în camere individuale, iar duminică Primăriei i s-a solicitat identificarea încă unui spaţiu pentru carantină.

Sunt în izolare din această familie (familia bucureşteanului de 49 de ani, primul locuitor al Capitalei infectat – n.r.) fiica domnului care s-a întors de la Roma şi prietenul fiicei”, a precizat primarul general.

Mai bine să luăm măsuri care pate la un moment dat sunt considerate exagerate decât să fim puşi în situaţia în care să nu fin pregătiţi, poate pentru un val mai mare de îmbolnăviri” a mai spus Gariela Firea.

În România au fost confirmate 15 cazuri de infectare cu coronavirus, două dintre ele fiind în Bucureşti.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
El e noul fundaș central al CFR-ului. Daniel Pancu îl are deja în cantonament pe uriașul de 1,93, care trebuie să sperie toți atacanții din Superligă. Exclusiv
Capital.ro
Adio, economii pentru pensie. Banii strânși pentru bătrânețe vor deveni istorie: Nu va mai conta, va deveni irelevant
Playtech.ro
Detaliu uluitor din ancheta morţii Rodicăi Stănoiu! Mesajul transmis înainte de a muri schimbă tot, ce i-a transmis unui prieten
Adevarul
Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Șeful IPJ Dolj s-a stins în mod fulgerător, la locul de muncă. Acesta și-a pierdut viața la doar 51 de ani
iamsport.ro
Britanicii prezintă o curiozitate despre Ion Țiriac: 'Decizia care i-a schimbat viața'
MediaFlux
Serviciul militar voluntar a intrat în vigoare. Câți bani primește un voluntar
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend