Pacienţii reclamă centrul de carantină din Bihor: „Nu a fost dezinfectat înainte, paturile miros a urină, nu a venit niciun medic”

Pacienţii din centrul de carantină anti-coronavirus de la Pădurea Negră din Bihor reclamă condiţiile inumane amenajate în clădirea pusă la dispoziţie de DGASPC Bihor. Saltele cu miros de urină, paturi lipite unele de altele, fără apă şi fără săpun, mizerie, spaţii infecte, fără dezinfectanţi şi niciun medic care să le asigure asistenţa românilor care se întorc din Italia sunt câteva din aspectele reclamate.
Romania TV
11 mart. 2020, 11:52
Pacienţii reclamă centrul de carantină din Bihor:

Informaţiile au fost transmise BIHOREANULUI telefonic, miercuri dimineaţă, de trei dintre ocupanţii centrului de carantină, care au ajuns în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş, cu toţii proveniţi din diverse zone din Italia.

„Sunt anumite camere care nu au apă curentă la chiuvetă, nu există săpun, prosoape, absolut nimic! Nu ne-au dat nimic, în afară de lenjeria pe care trebuia să o tragem peste perne şi plapume. Nu s-a dezinfectat înainte ca noi să ajungem aici! Pernele sunt foarte pătate. Nu sunt dezinfectate şi e de neacceptat, cu atât mai mult cu cât ne-au cazat în centru în urma celor care ar putea fi infectaţi! Perna, plapuma miros îngrozitor a urină. Sunt persoane care nu au acceptat mizeria din cameră şi au ales să rămână în maşini”, a reclamat Voichiţa Martin, o femeie din Marghita pentru Bihoreanul.ro

Citeşte şi: Alertă la o şcoală din Bucureşti! Fiica unei femei confirmate pozitiv cu coronavirus a mers până marţi la cursuri

Oamenii au trimis ziarului şi filmări, revoltaţi şi speriaţi de ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât, în noaptea de dinainte, li s-a spus că medici de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor se vor deplasa în zona de carantină pentru a le verifica starea de sănătate, dar, cel puţin până la ora 11, nimeni nu a ajuns să-i controleze.

„Este mizerie în camere, mâncare de la catering rece. Avem băi comune, bărbaţi cu femei, era o doamnă dezbrăcată, am dat peste ea în baie. Sunt saltele rupte, cearşafuri pişate. Nu avem apă! Avem apă de la noi, nu ni s-a oferit apă. Mai avem un pic de mâncare. Cel mai grav e că nu avem acces la nicio informaţie. Nu avem internet, semnal la telefon. Stau într-un colţ, am o liniuţă. Nu avem televizoare, nimeni nu ne explică nimic. Nu avem medic. Nu avem o salvare aici. Dacă mi se întâmplă mie ceva sau face careva un atac de panică nu suntem asistaţi medical. Suntem speriaţi. Nu sunt copii, din câte am văzut, suntem adulţi toţi”, a declarat un clujean care a venit de lângă Ravena.

Condiţiile de cazare sunt reclamate şi de un al treilea cititor care spune că în centru este şi foarte frig. „Pentru mine carantină nu înseamnă 3 paturi lipite unul de altul. La două camere avem o baie, nu există chei la camere. Asta nu e carantină. În al doilea rând e frig. Se îngheaţă de frig. Lumea nu se infectează de virus, că e clar că niciunul nu are simtpome, dar nu este căldură”, a reclamat Vasile Sorin Bumb, pentru Bihoreanul.ro.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Alex Băluță a semnat! Salariul uriaș pe care îl va avea la Poli Timișoara
Capital.ro
Bulgaria, la un pas de blocaj în UE: numele patriarhului Kirill aprinde o dispută neașteptată
Playtech.ro
Problema de matematică de clasa a III-a pe care puțini internauți o rezolvă. „Câți bani îi mai rămân Mariei după toate cumpărăturile?”
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?