Guvernul a făcut anunţul. Decizia luată de Italia, după ce mai bine de 2.600 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus

Peste 2.600 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus în Italia - 8,3 la sută din totalul cazurilor din țară, potrivit ultimei statistici. Astfel, guvernul a extins măsurile de blocare până în luna aprilie.
Romania TV
19 mart. 2020, 11:30
Guvernul a făcut anunţul. Decizia luată de Italia, după ce mai bine de 2.600 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus

Cifrele au fost postate de o fundație medicală, care a spus că „numărul mare” de medici infectați arată faptul că procedurile și echipamentele de protecție pentru medici sunt „încă inadecvate”, scrie Daily Mail.

Problema este mult mai gravă decât în China, deoarece „8,3% este mai mult decât dublul procentului de cohortă chineză”, a declarat președintele fundației Gimbe, Nino Cartabellotta, presei italiene.

Conform cifrelor, care sunt extrase din datele oficiale, numărul de medici infectați a crescut cu peste 1.500 chiar în ultimele opt zile.

Citeşte şi China nu a raportat niciun caz nou de îmbolnăvire locală, pentru prima dată de la apariţia COVID-19

Cifra a 2.629 de cadre medicale infectate înseamnă, de asemenea, aproape 0,3 la sută dintre angajații din domeniul sănătății din Italia au infectaţi cu coronavirus.

Nu mai vorbim: protejăm în mod adecvat pe cei care trebuie să ne protejeze”, a cerut Cartabellotta aseară.
Italia a înregistrat ieri un record de 4.207 de infecții și 475 de decese noi cauzate de virus, ceea ce a dus la extinderea perioadei de blocare a întregii ţări.

Primul ministru Giuseppe Conte a avertizat acum că măsurile de carantină „trebuie extinse peste termenul lor inițial”. Unele trebuiau expire inițial miercurea viitoare.

Mărturia cutremurătoare a unui român stabilit în Italia de 20 de ani

Un român stabilit în Italia de 20 de ani a transmis un mesaj cutremurător, în contexul pandemiei de coronavirus.

Geanina Lungu, cunoscuta prezentatoare de la România TV, a făcut publică mărturia cutremurătoare a unui român stabilit de aproape 20 de ani în Italia. Reamintim că Italia este ţara europeană cea mai afectată de coronavirus. 

Lumea nu ia în serios ceea ce se întâmplă. Pare un film, dar nu este un film, este realitatea.

Am ajuns într-un moment în care aici aud la fiecare 5 minute că trece salvarea. La fiecare cinci minute se face pielea găinii pentru că este aşa o linişte bizară între două salvări. Nu am auzit-o până acum. Nu este nimeni pe stradă, toată lumea este băgată în casă şi la fiecare 5 minute trece câte o salvare.

Încep oamenii să moară. Vecinul de acolo, vecinul din partea cealaltă. Vine salvarea, îi ia şi nu se mai întoarce.

Problema pare aşa de departe până nu o trăieşti lângă tine. Şi îţi dai seama că ceea ce se întâmplă nu e în China, nu-i în Bangladesh. E aici lângă tine.

Spitalul din Bergamo e supra plin de oameni, foarte mulţi mor pentru că nu mai pot să fie ajutaţi cu ventilatoare. Una e când vin 20 pe zi şi reuşeşti să îi tratezi. Alta e când vin 2.000 sau 3.000 sau 1.000. Unde îi bagi pe toţi? Se face un triaj. Adică la urgenţe se decide. Se decide cine moare şi cine trăieşte. Sunt foarte mulţi în vârstă care nu mai au nicio şansă. Nu au ventilatoare. Şi începe vârsta să scadă. Cei care mor sunt părinţii, sunt bunicii cuiva.

Citeşte şi Pandemie Coronavirus. Mărturia unui bărbat infectat: „E ca şi cum v-aţi tăia şi aţi pune alcool pe rană

Vezi 12 pagini de morţi. Unde fiecare bucăţică este o persoana care s-a dus. Care a plecat acum trei zile şi nu mai ajunge acasă. E şocant când vezi că la cimitir la Bergamo sunt atât de multe sicrie de nu ai unde să le pui. Lumea primeşte mesaj acasă: părintele care a fost luat cu salvarea… vă rugăm să veniţi peste 15 zile să ridicaţi cenuşa. La crematoriu este coadă…

Foarte multe persoane, cunoştinţe de ale noastre ne trimit ce scriu medicii care sunt acolo, în spitale, infirmierele. Se moare. Doar în zona mea ieri au fost 202 persoane moarte. Oamenii îşi dau seama că mor. Cei mai mulţi plâng, cei mai mulţi vor să vorbească ultima data cu copiii, cu nepoţii. Infirmierele le dau telefoanele lor şi înregistrează sau sună video ca să apuce să le spună ce au.

Începe să-mi fie frică, încep să fiu panicat. Am trei copii mici. Dacă mie mi se întâmplă ceva, ce fac ei? Cum va fi ziua de după? Ne va schimba pe toţi. Goana asta după bunăstare este nimic, este ploaie în vânt. Ce contează cel mai mult e sănătatea. Începi să apreciezi fiecare chestie. De la liniştea care se aude la stelele care nu se mai vedeau din cauza smogului. La copii… că… numai muncă, acasă, muncă, acasă…

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în România. Persoanele obligate să obțină certificat de calificare profesională. E valabil doar 4 ani
Playtech.ro
Cât este ajutorul de înmormântare. Suma actualizată pentru decembrie
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”