Cu ce se mai ocupă „El Profesor” din „La Casa de Papel”, actorul care a cucerit fanii de pretutindeni. În ce seriale îl mai putem vedea

După succesul de care s-a bucurat în serialul-fenomen "La Casa de Papel", actorul Álvaro Morte sau "El Profesor", așa cum îl cunosc fanii, lucrează la proiecte noi.
Claudia Simion
24 dec. 2020, 20:52
Cu ce se mai ocupă

În primul rând, fanii La Casa de Papel trebuie să știe că nu mai au chiar așa mult de așteptat până când va fi lansat ultimul sezon al producției. Filmările deja au început din luna septembrie, iar sezonul va avea și personaje noi. E vorba de actorii Miguel Ángel Silvestre și Patrick Criado.

Primele imagini de pe platourile de filmare au apărut deja în mediul online, iar fanii au fost în extaz.

Actorul Álvaro Morte poate fi văzut și într-un alt serial spaniol, „El embarcadero”, regizat tot de Álex Pina, același care a creat și La Casa de Papel. Primul sezon a fost lansat în 2019, iar al doilea pe 17 ianuarie 2020. Producția spune povestea arhitectei Alexandra care are de înfruntat un adevărat coșmar. Primește un apel de la polițiști pentru a merge să-l identifice pe soțul ei, Oscar, găsit mort pe un dig din apropiere de Valencia. Din acel moment începe să descopere tot felul de lucruri despre trecutul neștiut al bărbatului pe care l-a iubit timp de 15 ani.

Un alt serial în care îl puteți vedea pe „El Profesor” este The Head, un thriller de un sezon despre o echipă de cercetători care rămâne luni de zile la stația de cercetare din Antarctica pentru a face experimente cu privire la schimbările climatice. Când vine primăvara, comandantul se întoarce la stație și descoperă că întreaga echipă e moartă sau dispărută.

În momentul de față, Álvaro Morte lucrează și un serial nou care va apărea în anul 2021. Tot ce știm până în momentul de față este că se numește „The Wheel of Time” și că va fi de genul aventură, fantezie.

Cum a devenit cunoscut Álvaro Morte

S-a născut pe 23 februarie, are 45 de ani și este un actor spaniol. A jucat în numeroase filme și seriale până acum, însă cel mai cunoscut rol al său este „El Profesor” din „La Casa de Papel”, devenit unul dintre cele mai vizionate producții la nivel mondial.

Povestea se conturează în jurul unui personaj numit „El Profesor”, care pune la cale cel mai mare jaf care s-a dat vreodată la Monetăria Spaniei, acest gest fiind un fel de omagiu adus tatălui său, un alt infractor care a fost împușcat în fața unei bănci.

Fire analitică și calculată, înzestrată cu o inteligență uimitoare, personajul pe care îl identificăm mai târziu ca fiind Sergio Marquina (interpretat de Álvaro Morte), adună o echipă de opt infractori pe care îi instruiește în vederea îndeplinirii planului său extrem de bine elaborat, și anume comiterea jafului perfect.

Lucrurile se complică pe parcurs fiindcă „El Profesor” nu ia în calcul și perspicacitatea procuroarei care se ocupă de acest caz.

„El Profesor” se chinuie să vorbească limba română de dragul fanilor români

Întrucât „La Casa de Papel” s-a bucurat de un succes incredibil și în România, actorii s-au gândit să le facă o surpriză fanilor de aici și să încerce să vorbească în limba română.

Actorul Álvaro Morte a dovedit că poate rosti o propoziţie în română fără probleme. Provocarea a constat în repetarea unei propoziţii în română de către actorii spanioli. Prezentatorul le-a spus acestora să repete după el „De sărbători de vom întâlni cu cei dragi”. Primul a fost chiar „Profesorul”, care a spus-o perfect, însă încercările celorlalţi prezenţi în emisiune au stârnit hohote de râs.

Clipul video a devenit viral pe Tik Tok, aplicaţia momentului, îndrăgită de tinerii din toată lumea. Peste 76.2 mii de internauţi au apreciat video-ul, iar alţi peste 9.000 l-au distribuit mai departe.

Citește și Surpriză uriaşă pentru fanii celui mai urmărit serial! Actorii din „La Casa de Papel” vorbesc limba română

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Povestea transferului lui Ofri Arad la FCSB: “Atunci mi-a spus Gigi Becali că e fotbalist!”
Capital.ro
Pensionare înainte de termen pentru persoanele cu handicap. Condițiile legale pe care puțini români le cunosc
Playtech.ro
Turiștii au făcut topul celor mai neprietenoase orașe din Europa. Unele sunt pline de români. „Nu ne mai întoarcem acolo”
Adevarul
Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Șeful CCA, avertisment uluitor pentru arbitri: ”Anul ăsta să nu vorbiți la telefon!”
MediaFlux
Cine este fetița adorabilă din imagine, care refuza să îi dea batista lui Horia Brenciu? Astăzi este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți