Vladimir Putin, vizită „de lucru” la un spital cu suspecţi de coronavirus. IMAGINI FABULOASE FOTO şi VIDEO

Vladimir Putin a efectuat o vizită fulger la spitalul cu pacienți suspectați de COVID-19 din localitatea Kommunarka, suburbia Moscovei.
Romania TV
24 mart. 2020, 18:55
Vladimir Putin, vizită

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit în spitalul din localitatea Kommunarka (din componența Moscovei), a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„El (președintele n.r.) a audiat raporturile despre situația actuală. La ședință s-a decis efectuarea unei vizite în spitalul de pe Kommunarka”.

În spital, Vladimir Putin a discutat cu medicul-șef al spitalului, Denis Proțenko, care în convorbire cu șeful statului a spus că spitalul e la cel mai înalt nivel.

„Nu pot spune despre întreaga lume, însă am studiat și am făcut schimb de experiență în Europa. Desigur, e peste nivelul de acolo”, a răspuns medicul fiind întrebat de președinte ce părere are despre instituția medicală.

În spitalul din localitatea Kommunarka sunt aduși oamenii suspectați de COVID-19. Putin i-a adus mulțumiri lui Proțenko pentru organizarea tuturor proceselor în spital și a remarcat munca excepțională a întregului personal medical. „Am urmărit cum muncesc la posturile lor. Nu mi-aș dori să utilizez terminologia militară, însă într-adevăr toți muncesc aici ca niște ceasuri, ca un mecanism bine pus la punct. Se simte că oamenii știu ce trebuie să facă, cum trebuie să facă, au de toate, utilizează eficient tehnica, echipamentul, mijloacele pe care le au la dispoziție”, a spus șeful statului.

Peskov a amintit că în ajun șeful statului a participat în Novo-Ogarevo la o ședință dedicate combaterii pandemiei de coronavirus. La reuniune au participat vicepremierului Tatiana Golikova, primarul Moscova, Serghei Sobeanin și ministrul Sănătății, Mihail Murașko.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, titular în Oțelul – FCSB! Primul „11” al roș-albaștrilor a fost anunțat încă de la prânz de Fanatik. Update exclusiv
Capital.ro
Viața pe Pământ va dispărea. Finalul omenirii, doar o problemă de „când”. Cât timp mai avem și cum va arăta sfârșitul lumii
Playtech.ro
Ce abateri sunt sancționate automat de noile radare fixe din România. Detalii tehnice despre sistemul e-Sigur, amenzile îți vin automat acasă
Adevarul
Misterul siluetei portocalii din noaptea morții lui Jeffrey Epstein. Înregistrarea video care contrazice declarațiile oficiale
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Sociologul Gelu Duminică îl sancționează sever pe Daniel Pancu: ”Prostia este infinită”
MediaFlux
Anunț pentru 9,5 milioane de români privind pensiile private! ASF a dat vestea duminică
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil