Iohannis, mesaj pentru poliţişti: „Fiţi vigilenţi şi protejaţi-i pe cei care au nevoie acum de sprijin”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei Române, în care le solicită poliţiştilor să fie, în contextul actual, un model de conduită şi responsabilitate şi să aplice legea cu fermitate, dar şi cu respect faţă de demnitatea umană.
Romania TV
25 mart. 2020, 09:04
Iohannis, mesaj pentru poliţişti:

„În această perioadă, care este una dintre cele mai dificile pe care le-a cunoscut România, (…) dragi poliţişti, sunteţi printre cei care aveţi capacitatea de a contribui semnificativ la susţinerea eforturilor pentru ca ţara noastră să depăşească cu bine momentele grele prin care trecem împreună.

Misiunea dumneavoastră este de a proteja oamenii şi, în acelaşi timp, de a asigura un climat social de echitate, echilibru, siguranţă şi de încredere. În acest context dificil, aveţi datoria morală să fiţi un exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţenii în mijlocul cărora va desfăşuraţi activitatea şi pe care îi serviţi, să faceţi dovada încrederii care v-a fost acordată şi să aplicaţi legea cu fermitate, dar şi cu respect faţă de demnitatea umană.

Citeşte şi: OFICIAL Textul integral al Ordonanţei Militare nr.3 din 2020, prin care se instaurează măsuri restrictive fără precedent

Îndeplinindu-vă îndatoririle cu cinste, integritate şi onestitate veţi consolida sentimentul de siguranţă de care cetăţenii au atât de multă nevoie în aceste momente şi veţi fi de ajutor semenilor noştri. Dragi poliţişti, fiţi vigilenţi, fiţi fermi în aplicarea legii şi, în egală măsură, protejaţi-i pe cei care au nevoie acum de sprijin! Chiar dacă inamicul este unul invizibil, lupta este una cât se poate de reală şi este o luptă pe care suntem obligaţi să o câştigăm”, a transmis Iohannis, printr-un mesaj, Poliţiei Române. 

Şeful statului a mulţumit poliţiştilor pentru toate sacrificiile pe care le fac în această perioadă, pentru profesionalism şi curaj.

Citeşte şi: Grupul de Comunicare Strategică, Marcel Vela: „Persoanele peste 65 de ani pot ieşi doar între orele 11-13”

„Vă transmit gânduri bune şi sănătate, alături de mulţumiri, familiilor dumneavoastră pentru sprijinul şi înţelegerea acordate. La mulţi ani!”, a conchis Iohannis. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Hagi e vinovat, dar nu e lider în clasament”. Bogdan Baratky pune tunurile pe FRF și Răzvan Burleanu: „O gafă de comunicare și de strategie”
Capital.ro
România, între frig și căldură în ultima zi din septembrie. Unde coboară termometrele sub zero grade
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte