Salariul minim pe economie 2021. Creşterea va fi decisă de Guvern săptămâna aceasta

Guvernul condus de Florin Cîţu ar putea adopta săptămâna aceasta actul normativ privind creşterea salariului minim pe economie în 2021.
Razvan Mihalascu
04 ian. 2021, 20:48
Salariul minim pe economie 2021. Creşterea va fi decisă de Guvern săptămâna aceasta

Documentul privind salariul minim pe economie 2021 a fost prezentat în prima lectură, pe 30 decembrie, în ultima şedinţă de Guvern din 2020.

Premierul Florin Cîţu a vorbit atunci despre majorarea salariului minim, precum şi a pensiilor şi alocaţiilor „în cea mai bună formulă pentru întreaga economie, nu doar pentru anumite categorii”.

Cu cât creşte salariul minim pe economie 2021

Şeful Executivului a anunţat că salariul minim va ajunge la 2.300 de lei în 2021. Este vorba despre o majorare de 40 lei, adică de doar 3 procente.

„Salariul minim a fost astăzi în primă lectură. Ştiţi foarte bine, este o decizie de a creşte la 2.300 de lei şi aceasta va fi valoarea salariului minim de la 1 ianuarie. Am fost asiguraţi că este ok să fie adoptat”, a spus Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

În schimb, bugetul de stat pe anul 2021 este parte de a fi finalizat. Este nevoie de aprobarea noului Parlament care ar putea acorda un votul la jumătatea lunii ianuarie.

Citește și: Salariul minim creşte în 2021. Guvernul a confirmat: „Este o soluţie de compromis”. Ce se întâmplă cu amenzile

Proteste după ce a fost anunţat cu cât creşte salariul minim pe economie 2021

Sindicaliştii au declanşat proteste, fiind nemulţumiţi de procentul cu care va fi crescut salariul minim pe economie 2021. Aceştia sunt nemulţumiţi deoarece consideră majorarea de 40 de lei una insuficientă.

Citeşte şi: Protest la Ministerul Muncii. Cartel ALFA pichetează față de creșterea insuficientă a salariului minim

Zeci de membri ai sindicatului CNS “Cartel ALFA” au pichetat, marţi, sediul Ministerului Muncii, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a majora salariul minim brut de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. Sindicaliştii au cerut însă o majorare până la 2.400 de lei.

Raluca Turcan, ministrul Muncii, le-a propus sindicaliştilor să participe în luna ianuarie la consultările cu partenerii sociali pentru a fi stabilit în termen de şase luni un mecanism privind calcularea creşterii salariului minim, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

„Demnitarul a explicat liderilor sindicali că propunerea Executivului privind majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie 2021, este o formă care poate fi acceptată, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la finalul anului şi ar fi fost imposibil de stabilit un calcul predictibil pentru o perioadă mai mare de timp”, a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

De asemenea, Turcan a amintit că în timpul discuţiilor purtate în Consiliul Tripartit, patronatele au cerut înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, „cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, în timp ce sindicatele au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, adică 170 lei brut în plus față de nivelul actual”.

„Creșterea cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar, este o creștere care depășește rata inflației și care poate fi susținută economic.

De asemenea, discuția despre salariul minim nu poate fi ruptă de contextul economic și social actual. Să nu uităm că, în ultimele 9 luni, efortul guvernului s-a concentrat către protejarea locurilor de muncă ale oamenilor, prin măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori”, a menţionat ministrul Muncii.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Actorul celebru care a jucat rolul lui Erling Haaland într-o reclamă filmată înainte de Cupa Mondială. Cum apar cei doi
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Încep înscrierile la Școala de Vară 2026 în Sectorul 6. Cine poate participa și cât trebuie să plătească părinții
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți