Pensia pentru urmaşii cadrelor medicale care mor din cauza COVID-19. Proiectul PSD intră miercuri la vot

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis ca miercuri să se desfăşoare, prin mijloace electronice, o şedinţă de plen a Senatului, pe ordinea de zi fiind inclusă, printre altele, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD prin care se acordă pensie de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus.
Romania TV
07 apr. 2020, 08:21
Pensia pentru urmaşii cadrelor medicale care mor din cauza COVID-19. Proiectul PSD intră miercuri la vot

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid – 19, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces după caz un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

„Urmaşii cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19, au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”, se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.

De asemenea, parlamentarii PSD propun ca urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 beneficiază de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participat la acţiuni medicale împotriva Covid 19 se instituie ziua personalului medical care se organizează anual pe 11 martie prin grija Ministerului Sănătăţii”, se mai arată în proiect.

„Fără urmă de bucurie, dar cu speranța că nu va fi nevoie de ea, lucrez de câteva zile la o propunere de act normativ.

Se numește „Propunerea legislativă pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19” și se referă la recunoașterea, și din punct de vedere financiar, a meritelor familiilor lăsate în urmă de eroii în alb care vor fi.

Îmi doresc din tot sufletul ca această inițiativă să fie fără obiect, dar tare mă tem că nu…

Inițiativa a fost depusă azi dimineață la Senatul Romaniei. Dacă nu e completă, avem o săptămână să o optimizăm. Dacă totul merge bine în trei săptămâni este la promulgat. O să biruim, nu vă faceți griji!”, a anunţat senatorul PSD 
Florin Orţan. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
Nunțile din octombrie vin cu cheltuieli mari. Cât trebuie să pregătească mirii pentru 100 de invitați
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte