Poliţişti bătuţi cu pumni, lopeţi şi sticle şi ameninţaţi cu moartea de un grup de romi cărora le-au stricat petrecerea

Un scandal monstru a avut loc weekendul trecut, pe strada Șezătorii din cartierul arădean Checheci, lăsându-se cu o bătaie în toată regula, potrivit specialarad.ro. Un grup de 15-20 de persoane de etnie romă au încins o petrecere în mijlocul străzii, cu muzică și mult alcool.
Romania TV
14 apr. 2020, 05:10
Poliţişti bătuţi cu pumni, lopeţi şi sticle şi ameninţaţi cu moartea de un grup de romi cărora le-au stricat petrecerea

Vecinii au alertat Poliţia, iar la faţa locului s-au deplasat, iniţial, un poliţist şi un jandarm. Petrecăreţii au devenit agresivi la vederea oamenilor legii, înjurându-i şi chiar bruscându-i pe cei doi. Totul a culminat cu o bătaie în toată regula, bătaie în care poliţistul şi jandarmul au fost luați la pumni şi picioare, unul dintre ei fiind lovit și cu o lopată și tăiat cu o sticlă.

Între timp, la fața locului au ajuns și alți colegi de-ai celor doi oameni ai legii, aceștia reușind să-i imobilizeze pe trei cei mai agresivi petrecăreţi și să-i ducă la secția de Poliție. Potrivit sursei citate, odată ajunşi la secţie, romii au continuat să înjure şi chiar să-i ameninţe cu moartea pe poliţişti.

La ce trebuie să se aştepte românii plecaţi la cules de sparanghel sau căpşuni: „10, maxim 12 ore de muncă pe zi”

Romii scandalagii au fost reținuți pentru 24 de ore și amendați pentru mai multe încălcări ale legii, printre care și pentru încălcarea Ordonanțelor Militare. Totodată, acestora le-au fost întocmite dosare penale pentru ultraj și, cel mai probabil, urmează să fie arestați preventiv.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Daniel Pancu a anunţat noul transfer de la CFR Cluj! Jucătorul dorit de FCSB semnează în Gruia: “E la Cluj! Face vizita medicală”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Alocaţiile, virate mai devreme în februarie 2026. Motivul pentru care sunt daţi în avans banii de la stat
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil