PSD susţine posibilitatea suspendării chiriilor şi a dării în plată! „Marţi şi miercuri votăm mai multe legi”

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, a anunţat că marţi şi miercuri vor fi votate două legi importante: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice şi cea privind darea în plată.
Romania TV
27 apr. 2020, 14:22
PSD susţine posibilitatea suspendării chiriilor şi a dării în plată!

Deputaţii vor lucra marţi în comisii, iar miercuri vor avea şedinţă de plen, de la ora 10,00, cu vot final, au decis, luni, membrii Biroului permanent al forului.

Citeşte şi: PSD susţine că pensiile speciale trebuie tăiate. Alfred Simonis: Banii economisiţi să meargă la Sănătate

„În ce priveşte zilele de marţi şi de miercuri, în Parlament vom vota mai multe legi pentru români şi pentru companiile româneşti. V-aş reaminti doar două: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice, care va avea mâine raport în Comisia de buget-finanţe, urmând ca miercuri să intre la votul final, şi darea în plată, celebra lege pe care am tot discutat-o în Camera Deputaţilor, a fost adoptată, retrimisă, reexaminată, trimisă la CCR, iar acum avem forma finală.

Sper din suflet ca cei de la PNL să nu conteste la Curtea Constituţională pentru a tergiversa şi aceste legi, pentru că suntem într-o situaţie economică dificilă, puterea de cumpărare şi nivelul de trai al românilor scade de la o zi la alta şi aceste măsuri, dar şi multe altele sunt extrem de necesare”, a spus Simonis la Palatul Parlamentului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România