Primii turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc pe 1 iunie. Hotelierii încă nu ştiu cum îi vor hrăni

Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat pentru News.ro că, dacă nu mai intervine vreo modificare legată de restricţii, atunci la data de 1 iunie vor veni primii turişti pe litoral din acest sezon. El spera ca până atunci să se rezolve şi situaţia legată de restaurante, iar dacă acestea vor rămâne în continuare închise, atunci hotelierii pot servi turiştii în sistem room-service.
Ionela Marcu
27 apr. 2020, 16:41
Primii turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc pe 1 iunie. Hotelierii încă nu ştiu cum îi vor hrăni

Dragoş Răducan a declarat pentru News.ro, că după data de 15 mai, când urmează să fie ridicate restricţiile privind deplasările, hotelurile pot caza turişti, dar deocamdată problema va fi cu restaurantele că nu se ştie ce măsuri vor fi luate în privinţa acestora pentru menţinerea distanţării sociale.

După 15 mai, când se ridică interdicţia de călătorie, hotelurile pot să cazeze. Problema va fi cu masa. Nu ştim unde vor mânca. Există mai multe scenarii. Nu doar la noi în ţară, ci în toată Europa nu se ştie care vor fi măsurile care se vor lua, care vor fi cerinţele de sănătate, de distanţare socială care se vor cere pentru restaurante. Alţii deschid înaintea noastră, alte ţări cu o industrie turistică mai mare decât a noastră şi se vor lua nişte hotărâri privind măsuirile de protecţie în cazul restaurantelor, piscinelor şi tot ce ţine de ramura turismului„, a afirmat prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Citeşte şi Ordonanţa Militară nr. 10 ţine avioanele la sol. Lista oficială a ţărilor către care sunt suspendate zborurile

Acesta a mai spus că pe litoral primii turişti sunt aşteptaţi începând cu data de 1 iunie. „Avem cereri, avem rezervări, unele sunt plătite în sistem early-booking şi dacă nu intervine nicio modificare, pe 1 iunie vom avea primii turişti pe litoral. Până atunci sper să se rezolve şi cu masa într-un fel sau altul, vom respecta legea şi ne vom adapta indiferent care vor fi solicitările. Doar dacă nu se interzice în continuare deschiderea restaurantelor, dar şi pentru asta avem o soluţie pentru că îi putem servi la camera în sistemul room-service„, a explicat Dragoş Răducan.

El a menţionat că vor fi găsite soluţii şi pentru all-inclusive. „Probabil vom găsi soluţii şi pentru all-inclusive pentru că românii şi în general turiştii nu vor dori să renunţe la all-inclusive. Şi nu noi suntem cei care vom găsi cele mai bune soluţii, sunt alte ţări cu o industrie mai puternică, turcii, care sunt practic inventatorii all-inclusive-ului, nu vor renunţa la acest tip de servire a mesei, vor găsi nişte soluţii pe care le vom adapta şi noi în România„, a mai declarat prim-vicepreşedintele FPTR.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, interzis la Steaua de Valentin Ceaușescu! Dezvăluiri incendiare la 40 de ani de la Sevilla 1986
Capital.ro
Proprietarii care ar putea fi obligați să înceapă lucrările de consolidare ale blocurilor. Se dă termen de doi ani. Se vor aplica amenzi pentru refuz
Playtech.ro
Ce este Super El Niño, fenomenul care ar putea aduce temperaturi record în 2026, conform oamenilor de știință. Moment de cotitură pentru încălzirea globală
Adevarul
Putin ar putea provoca o escaladare a războiului din Ucraina înainte de 9 mai pentru a justifica mobilizarea și a testa loialitatea rușilor
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
S-a împotrivit să intre pe teren în finala de la Sevilla: ”Îmi era rușine de Valentin Ceaușescu să refuz”
MediaFlux
A doua zi de consultări informale de la Cotroceni! Kelemen Hunor, discuții cu Nicușor Dan. Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu ar urma să se întâlnească și el cu președintele
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR