ŞCOLI ÎNCHISE. Ce s-ar putea întâmpla, în toamnă, dacă ar apărea un al doilea val de infectări. Orban: „Lucrurile sunt foarte clare”

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Digi24, că au existat multe persoane care au cerut redeschiderea şcolilor, însă, în urma analizelor efectuate, Guvernul a ajuns la concluzia că există „foarte multe riscuri” şi, astfel, a luat decizia reluării cursurilor în septembrie. Prim-ministrul a făcut referire şi la situaţia în care un al doilea val de infectări va apărea în toamnă.
Romania TV
28 apr. 2020, 04:55
ŞCOLI ÎNCHISE. Ce s-ar putea întâmpla, în toamnă, dacă ar apărea un al doilea val de infectări. Orban:

ŞCOLI ÎNCHISE. Orban a spus că, în cazul în care ne vom confrunta cu un al doilea val de infectări, Guvernul va lua toate măsurile care vor fi necesare pentru protejarea elevilor şi cadrelor didactice: „Dacă va veni al doilea val, trebuie să ne prindă foarte bine pregătiți. În funcţie de situaţie vom lua toate măsurile care se impun. Guvernul, de exemplu, a decis poate printre primele țări să suspende cursurile în școli și facultăți, pentru că așa am considerat necesar”.

Cum se vor desfăşura BAC 2020 şi Evaluarea Naţională 2020. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunţul 

Premierul a mai afirmat că, în pofida faptului că foarte mulţi au cerut redeschiderea şcolilor de la 1 iunie, Guvernul a identificat o serie de riscuri la care a decis să nu-i expună pe copii: „După o analiză extrem de aprofundată, pentru că au fost foarte multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, am luat această decizie de a menţine suspendate cursurile şi de a relua şcoala în toamnă. Pentru că, în evaluarea pe care am făcut-o, extrem de amănunţită, am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor. Aici lucrurile sunt foarte clare: viaţa, sănătatea elevilor şi profesorilor trebuie puse pe prim plan„.

Orban a adăugat, totodată, că nu se pune problema îngheţării anului şcolar.

În ceea ce priveşte cunoştinţele se poate stabili un mecanism prin care acestea să ajungă la elevi. Evident, ne propunem clar să închidem anul şcolar şi ne propunem ca examenul de evaluare, de bacalaureat să fie luate, astfel încât să permitem elevilor din clasa a VIII-a, din clasa a XII-a să continue şcoala pe treapta care urmează în procesul educaţional”, a declarat Ludovic Orban, potrivit sursei citate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Sfârșit tragic pentru o legendă a fotbalului românesc! A murit după un incendiu cumplit
Capital.ro
ANAF caută bani în declarațiile din 2025. Cine s-ar putea trezi cu o decizie de plată
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat